Page 25 - Simpozion Orasul Viitorului
P. 25
Dezvoltarea creativităţii la orele de matematică în ciclul primar
prof. înv. primar GODZA JUDIT,
Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău
Creativitatea, ca trăsătură a personalităţii, este un rezultat al realizării obiectivelor
informative, formative - educative, alături de altă dimensiune importantă - inteligenţa - iar învăţarea
creatoare este considerată a fi cea mai complexă.
Mulţi cercetători consideră că nu putem vorbi de o adevărată creativitate la şcolarul mic, de
un proces strict original. Este şi aici o iniţiere în drumul creaţiei conştiente, educate şi nu o limitare
la cea spontană specifică copilăriei. Învăţătorul are obligaţia deci, a cunoaşte particularităţile de
vârstă şi individuale, de a găsi posibilităţile existente date de elementele procesului de învăţământ
matematic, mai ales de a crea un climat creativ adecvat.
În procesul învăţării, elevul întâlneşte atât situaţii stereotipice, pe care le rezolvă printr-o
modalitate autentică (învaţă până la algoritmizare), cât şi situaţii noi pe care le rezolvă prin căutarea
şi descoperirea soluţiilor pe baza datelor cunoscute, deci într-o manieră euristică. În însuşirea
noţiunilor matematice, gândirea şi memoria operează printr-o activizare de intensităţi variate a
planului reproductiv dominat de memorizare, până la cel creativ, dominat de gândire. Modalităţile
didactice prin care elevul este pus în situaţia de a căuta şi descoperi, de a rezolva situaţii noi,
neînvăţate anterior sunt denumite „ metode euristice”. În cadrul lor întâlnim, de multe ori, încadrate
orientările didactice moderne (modelare, problematizare, învăţare prin descoperire) .
Referindu-se la necesitatea antrenamentului (exerciţiului), în munca de rezolvare a
problemelor, G.Polya spunea că: ,,a şti să rezolvi probleme este o îndemânare practică” - o
deprindere, cum ar fi înotul, schiatul, cântatul la pian, care se pot învăţa numai prin imitare şi
exerciţiu; dacă vreţi să învăţaţi înotul, trebuie să intraţi în apă, iar dacă vreţi să învăţaţi să rezolvaţi
probleme trebuie să rezolvaţi probleme de matematică (Polya George, Descoperirea în matematică-
Euristica rezolvării problemelor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1971).
Rezolvarea problemelor de matematică la clasele I-IV reprezintă în esenţă rezolvarea unor
situaţii problematice reale, pe care le putem întâlni în practică, în viaţă. Rezolvarea unor probleme
trebuie să fie o activitate inventive - creativă. Pentru realizarea acestui scop este nevoie de un
conţinut adecvat de probleme şi de o orientare a activităţii de rezolvare.
În vederea activizării elevilor la orele de matematică prin rezolvări şi compuneri de
probleme am utilizat diferite procedee active care au contribuit atât la formarea unor deprinderi
logice şi temeinice de rezolvare a lor, cât şi la dezvoltarea gândirii creatoare.
În continuare sunt prezentate câteva din aceste procedee.
- Completarea datelor problemei:
Elevilor li s-a cerut să completeze datele care lipsesc din problemă, astfel încât problema să
poată fi rezolvată şi apoi să o rezolve. Prin utilizarea acestui procedeu am urmărit să conştientizez
ce reprezintă aceste date, relaţiile dintre cantităţi şi valori.
Exemplu:,, Daniela a rezolvat … probleme, iar Adriana a rezolvat cu … mai multe. Câte
probleme au rezolvat cele două fetiţe?”
-Formularea întrebărilor la enunţuri date şi rezolvarea problemelor sau schimbarea întrebări
unei probleme. Activităţile de acest gen au avut un rol deosebit în consolidarea noţiunii de
problemă, cu cele două părţi componente: conţinut şi întrebare. Diversitatea întrebărilor antrenează
20