Page 28 - Simpozion Orasul Viitorului

Metodologii de stimulare a creativităţii şcolarului

prof. înv. primar BODIS MAGDALENA, RODICA HORVATH,
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău

Creativitatea nu înseamnă numai capacitatea de a realiza produse originale noi. În
învăţământ se urmăreşte formarea creatorilor de valori originale şi formarea capacităţilor care vor
permite iniţiativă, perseverenţă în căutarea de soluţii,curiozitate, originalitate, afirmare etc. Un
produs este valoros dacă prin el se rezolvă o problemă, sporeşte adaptabilitatea la mediu a
creatorului sau schimbă condiţiile existenţei.
Cunoscând specificitatea exprimării plastice la copil şi dezvoltarea sa, în general, spre
naturalism vizual, pornind de la constituenţii actului plastic (spaţiul motor, perceptiv şi
intelectual/cultural) şi de la principalele aspecte ale creativităţii (factorii intelectuali şi
nonintelectuali, caracteristicile produsului creativ, procesul de creaţie, mediul creativ, factori
stimulativi, blocajele creativităţii, metode creative, etc.) profesorul va putea iniţia activităţi de
învăţare care să contribuie la activarea şi dezvoltarea potenţialului creativ al copiilor.
Cunoaşterea constituenţilor actului plastic (contribuţia motrică, contribuţia perceptivă,
contribuţia ideatică, motivaţia, imaginarul) ne poate ghida structura demersul didactic în sens
creativ, rezultând consecinţe pragmatice:
- creativitate la nivel expresiv organic (gest, spontaneitate, dinamism, mişcare);
- creativitate la nivel formic,cromatic etc.(combinatorică), ce poate fi subsumată unui
repertoriu de operaţii plastice şi strategii plastice autogenerative;
- creativitate legată de vizualitate şi tactilitate, deci de sensibilitate, adică abilitatea de a
traduce senzaţii, percepţii în semne plastice (culori, linii, puncte, texturi, contraste);
- creativitatea plastică la nivel paradigmatic (paradigme formice, spaţiale, compoziţionale);
- motivaţia intrinsecă ţine de plăcerea de a mâzgăli, macula, modela, de a lăsa urme,de a
plăsmui, specifică actului plastic, ce se naşte din contactul omului cu materia şi calităţile acesteia;
de aici rezultă necesitatea explorării şi utilizării diferitelor materiale şi tehnici într-o ambianţă
plăcută, securizantă.
Cunoaşterea blocajelor specifice exprimării plastice creative (conformismul, neîncredere în
fantezie,critica prematură, rigiditatea algoritmilor anteriori, teama de a nu greşi, graba de a accepta
prima idee, etc.) ne permite evitarea acestora şi constituirea unui cadru optim pentru manifestarile
creative prin desen.
Prin diverse metode, situaţii plastice, jocuri, exerciţii-joc, probleme plastice, printr-o
conlucrare simultană şi succesivă a planurilor motrice, perceptiv-vizuale şi ideatice putem activa
potenţialul creativ al fiecărui elev. Jocurile, procedeele, metodele, exerciţiile, desenul liber şi temele
iniţiate, folosite de educator/ învăţător/ profesor vor ţine cont mereu de faptul că demersul plastic
este semn al autorului,al lumii lui interioare, dar şi semn al obiectului, al lumii exterioare. Prin
diferite procedee, îl jocuri vom stimula pe copil să relateze prin elemente şi mijloace plastice ce
simte şi cum este sau cum îl vom ajuta să înţeleagă treptat că sunt mai multe viziuni în care poate fi
reprezentat obiectul. În toate demersurile didactice concepute în sens creativ nu putem ignora
specificitatea vârstei, a câmpului ideatic şi a tendinţelor, aptitudinilor, sensibilităţii fiecărui copil.
Dintre sursele interne implicate în creativitate, imaginaţia ocupă un rol important.
Educatorul de artă se poate întreba la modul concret cum poate activa şi dezvolta imaginaţia sub
diversele sale aspecte (reproductivă, creativă, combinatorică, fantezia/ fabulaţia). Apelând la

23