Page 29 - Simpozion Orasul Viitorului
P. 29
imaginaţia reproductivă, putem reconstitui obiecte, contexte, realităţi, vise nocturne, stări, etc.În
lipsa acestora, după ce acestea au fost percepute. Este de fapt o recreare, creare din nou a ceea ce
am văzut sau trăit cândva, reproducere care presupune omisiuni şi unele modificări. Apelând la
imaginaţia combinatorică, noi de fapt combinăm lucruri percepute cândva, experienţe trăite cândva,
imagini, tablouri, desene sau fragmente ale acestora vizionate cândva şi activate în procesul
exprimării plastice. Aspectul combinatoriu se referă la intervenţia noastră asupra acestor elemente
percepute cândva, modificarea, segmentarea, combinarea diferitelor fragmente, asocierea,
aglutinarea, includerea, intersectarea lor. În ultimă instanţă e vorba de nişte procese, procedee,
operaţii cu care operează mintea noastră inventivă. În tratate mai vechi de psihologie (Roşca Al.,
1976) se vorbeşte de următoarele procedee sau modalităţi de prelucrare a datelor cognitive în
procesul imaginativ: tipizarea, schematizarea, amplificarea- diminuarea şi aglutinarea imaginilor. În
manualul de psihologie din 1993, P. P. Neveanu descrie următoarele procedee: aglutinarea,
amplificarea şi diminuarea, multiplicarea şi omisiunea, diviziunea şi rearanjarea, adaptarea,
substituţia, modificarea, schematizarea, tipizarea, analogia şi empatia. În manualele mai noi de
psihologie, imaginaţia nu mai apare tratată separat (A. Neculau, 2000). În psihologia cognitivă
imaginile mentale/ imagistica mentală cu care operează sistemul cognitiv în absenţa acţiunilor
directe a unor stimuli sunt o parte importantă a ceea ce numim imaginaţie. O caracteristică a
imagisticii mentale, a imaginilor (a reprezentărilor iconice) este absenţa sintaxei de unde rezultă
posibilitatea de combinare în orice mod, liberă a acestora faţă de reprezentările lingvistico-
semantice care sunt supuse regulilor gramaticale. În acest sens, în stimularea creativităţii în cadrul
activităţilor practice ar trebui pornit de la aceste realităţi: existenţa multiplelor imagini/ reprezentări
mentale ale realităţii de la iconicitate mare până la abstracţie şi posibilitatea nelimitată de
combinare a acestora. Consecinţele didactice sunt:
- dezvoltarea şi îmbogăţirea treptată a bazei de imagini (schematice, de iconicităţi diferite,
realiste, abstracte etc.);
- învăţarea, exersarea, descoperirea şi mai ales folosirea în realizarea imaginilor plastice a
unui repertoriu cât mai variat de procedee şi operaţii aplicate acestor reprezentări imagistice (mulţi
pedagogi insistă asupra importanţei în educaţie a insistenţei pe operarea variată asupra
cunoştinţelor, experienţelor, imaginilor, acţiunilor etc. ; vezi Elena Joiţa, 2002).
Pentru învăţător, în abordarea educaţiei tehnologice în sens creativ, este important de ştiut
că nu cantitatea de informaţii este determinantă în apariţia noului, a soluţiilor originale, cât mai ales
setul de proceduri şi operaţii aplicate acestor informaţii. Acest lucru este cu atât mai important cu
cât se ştie că învăţământul românesc suferă de o supraaglomerare informaţională.
Pornind de la aceste aspecte putem iniţia activităţi de învăţare în care copiii să descompună
şi să recompună imaginile şi obiectele în şi din părţile cele mai simple: puncte, linii, pete, culori,
forme, forme iconice, forme geometrice, forme neregulate, spontane, simboluri. În prealabil elevii
sunt familiarizaţi cu informaţiile/ reprezentările esenţiale cu care se operează în domeniul vizual-
plastic, insistându-se pe ideea recunoaşterii acestora şi mai ales utilizarea lor în construirea
diferitelor lucrări bi- şi tridimensionale. De asemenea, concomitent cu această familiarizare prin
exerciţii şi jocuri cu ingredientele informaţionale ale exprimării tehnice (materiale diverse, tehnici
variate) se poate pune accentul pe transformarea, prelucrarea şi modificarea acestora prin aplicarea
diferitelor operaţii. Aceste operaţii le putem aplica:
- culorilor: închidere, deschidere, nuanţare, rupere cu complementare, tratarea plată,
picturală, construirea de scări valorice şi de ritmuri cromatice, juxtapuneri de culori, suprapuneri de
culori, fuzionări de culori în medii umede, desfăşurarea unor game cromatice, stropirea culorii,
aşternerea culorilor cu diferite instrumente etc.;
24