Page 7 - revista arpia 20_Neat
P. 7
tului de la Oltina, ori la ceremonia de
la Comana sau a mitingului de la Lacul
Morii 2019? Organizatoric, ne mai
trebuie ceva!
Este înainte de toate, obligația
noastră, onorantă, de a pune în
lumină, opera a tot ceea ce s-a făcut
până acum. În acest triungiu arde-
leano-valaho-moldovean se pare că
există ceva în aer, în apă sau în cer
referitor la pionierii români ai
avioane F-16 și modernizarea, în con- aviației mondiale: Vuia, Vlaicu,
tinuare a avioanelor aflate în dotarea Coandă. Ei au traversat Europa şi au
Forțelor Aeriene Romane. ajuns în locuri în care și-au afirmat
La împlinirea unui secol de la organi- invențiile și personalitatea, de unde
au revenit cu bucurie pe melegurile
zarea primului Centrului de Instrucție
al Aviatiei Militare, a 110 ani de la natale, ori de câte ori dorul de
apariția primelor elemente organiza- românii lor le-a sunat din bucium!
Toți au crescut suficient de aproape,
torice ale Aviației Militare și un secol
de activitate a Școlii Militare de unul de celălalt și s-au întâlnit apoi,
maiștri militari și subofițeri din în stele! Perpendiculara pe acest tri-
Forțele Aeriene, Asociația Română ungi geografic ne oferă înțelepciunea
pentru Propaganda şi Istoria neamului românesc, a capacității lui
Aeronauricii aduce un înalt omagiu de creație, simbolizând atât de
Slujitorilor Aerului, tuturor acelora convingător un Brâncuși prin
Coloana Infinită, a cărei concepție
care prin efortul, profesionalismul și
pasiunea lor au contribuit la crearea, datează de peste 110 ani, inițiată, în
evoluţia şi dezvoltarea a ceea ce atelierul lui, unde ar fi existat
trunchiuri și bârne, coloane trunchi-
numim astăzi, Forţele Aeriene
Române. Se știe că orice aniversare, ate de lemn. De altfel, în lucrările sale
înseamnă, înainte de toate, un prilej mai găsim și alte inspirații: Păsarea
de bucurie, de rememorare a celor măiastră, Păsări în văzhuh și multe
bune și o dreaptă amintire a oamenilor altele.
și faptelor lor, fără de care, lucrurile ar Se cuvine ca, la o asemenea
fi arătat altfel, sau de loc. Încercăm să aniversare, să omagiem jertfa tuturor
acelora care s-au instruit și slujit cu
dezvoltăm cunoașterea, să participăm
la diferite activități în domeniu și să devotament țara pentru menţinerea
invităm atât prietenii, susținătorii a cerului liber şi apărarea spaţiului aer-
ian românesc, pentru pregătirea de noi
ceea ce înseamnă aviație, cât și avia-
torii. Se pun totuși, câteva întrebări: generații de piloți și aviatori și nu în
Câți din ARPIA știu despre aniversarea ultimul rând afirmarea aviaţiei în plan
a 100 ani a Colegiului National Militar naţional şi internaţional.
„Mihai Viteazu” de la Alba Iulia, aflat
în structura SMFA? Despre de-
schiderea anului de învățământ de la 5 februarie 2020
Academia Forțelor Aeriene sau partic-
iparea ARPIA la dezvelirea monumen-
6 Aeronautica - ARPIA , nr.20, februarie, 2020