Page 23 - Vitrina cu oglinzi - numarul 5

Naţional Român Central (CNRC), au convocat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1
decembrie 1918. Consiliul numeşte un guvern provizoriu, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus
de Iuliu Maniu. În cadrul acestei adunări, Vasile Goldiş a citit “Rezoluţia Unirii” cu România. Câteva
zile mai târziu, Consiliul trimite la Bucureşti o delegaţie condusă de patriarhul Miron Cristea, care
înmânează regelui Ferdinand I declaraţia de la Alba Iulia. La 24 decembrie, regele promulgă decretul
prin care confirmă legislativ unirea Ardealului cu Regatul României.

În plan internaţional, noua configuraţie teritorială a ţării a fost recunoscută prin tratatele
semnate în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, din anii 1919-1920. Ungaria recunoaşte unirea
abia în 1920, prin tratatul de la Trianon. La 15 octombrie 1922 a avut loc la Alba Iulia încoronarea
regelui Ferdinand I, numit şi “Întregitorul” şi a reginei Maria, ca suverani ai României Mari. La
festivităţi au fost prezenţi reprezentanţi din 13 state ale lumii, aceasta fiind o nouă dovadă a
recunoaşterii Marii Uniri pe plan internaţional.

Marea Unire a României de la 1 Decembrie 1918 este cea mai valoroasă împlinire din viaţa
poporului, neamului românesc. A presupus un viu interes din partea românilor şi străinilor. Acolo
unde interesele şi opiniile împărtăşite au fost diferite, divergente, au chemat la gândire, raţiune şi
dialog... Unirea este evenimentul care a lăsat în urmă dificultăţile insurmontabile trecute cu multă
diplomaţie, decizie fermă şi creatoare pe fundamentul realităţilor istorice, cu rezultate remarcabile.

Unirea este un fapt istoric de mândrie naţională, la care trebuie să ne raportăm permanent
cu bucuria împlinirii şi demnitate. Din perspectivă decizională, România a dus o politică statornică de
întregire teritorială, de apărare a independenţei naţionale.

Unirea de la 1918 nu este doar o naraţiune, un roman trăit, o frescă vie a unei societăţi.
Analiza scopului şi cauzelor acestui eveniment are o explicaţie şi o conotaţie fiinţială pentru neamul
românesc. Problema deciziei a fost esenţială în aprecierea momentului, dar şi a destinului nostru ca
ţară şi neam.

Din păcate şi astăzi există teritorii româneşti în afara graniţelor statului român. Iar un alt
mare păcat este acela că milioane de români au luat drumul pribegiei pentru un trai mai bun, firesc
şi decent pentru aceste vremuri.

Dacă la începutul acestei scriituri, am făcut referire la OMUL trăitor pe acest pământ, nu pot
să nu mă adresez şi factorilor de decizie politică, aflaţi într-o nebuloasă stridentă în ceea ce priveşte
destinul ţării şi neamului. Aşa cum spunea eminentul economist de talie mondială, Anghel Rugină,
după evenimentele din 1989, în România ar fi fost posibil un „miracol economic”. A propus o
strategie economică ştiinţifică, însă reprezentaţii puterii de pe toate eşichierele politice
postdecembriste au refuzat cu obstinaţie. Dezamăgit şi scârbit de lipsa de reacţie şi bunăvoinţă a
guvernului, parlamentului şi preşedinţilor României, academicianul român, trăitor şi mult apreciat şi
respectat în SUA și în lume, a adăugat cu tristeţe: „Dar oricît am studia de mult, noi toţi trăim sub
aceeaşi lege universală a imperfecţiunii omeneşti. Din păcate am ratat acest miracol.

Români, treziţi-vă!”