Page 9 - Vitrina cu oglinzi - 25 august 2018

Eminescu - flacara si mit

Lacrima înflorită în veșnicia cuvântului, Mihai Eminescu ni se dăruie

ca o oază din care luceferi de vis își potolesc setea dragostei supreme. Născut

ca o stea pe cerul din sufletul neamului, luminează Dintre sute de catarge,
veghindu-ne parcă Dorul ca un ochi lăuntric de legendă fără început și fără

sfârșit. Existența lui a rostuit identitatea neamului românesc. Când îi rostim
numele, Izvorul Și Codrul susură blând peste inima noastră împovarata de dor.

Eminescu - târziul din stele, târziul din mări imense și necuprinse zări, peste
care doar zeii împărățesc lumina izvodind pemanențe și zboruri. EL, un Făt

Frumos din Tei stăpânind peste Lacul nins cu Melancolie zidește mirific
Crăiasa din povești peste Fremăt de codru. Peste stele și iarbă, Somnoroase

păsărele îngână în sufletul poetului un descântec înmiresmat de alean - Mai

am un singur dor.

Eminescu - iubire prefăcuta în lacrimă, dureros de frumoasă ca o
Poveste a codrului iluminând Peste vârfuri destinul nostru, al neamului
românesc.

Eminescu - flacără și mit.