Page 14 - Vitrina cu oglinzi - 25 august 2018

După mai bine de o oră de mers, caleașca se opri în fața unui castel care părea mai
degrabă nelocuit decât locuit. Din caleașcă cobori o femeie, care purta o pelerină de culoare
albastră și nu i se vedea chipul astupat cu gluga pelerinei.

Aceasta se opri în fața unei uși masive din lemn de stejar, bătută cu ținte negre, iar in

mijlocul porții se afla un miner uriaș din bronz cu o verigă groasă cât un deget de bărbat de
același culoare aramie. O mână fină prise cu putere veriga și lovi poarta de trei ori, apoi așteptă
timp de câteva minute. Cum nimeni nu răspunse, mai lovi încă o dată veriga porții dar cu mai
multă putere, apoi se auziră pașii grăbiți ai majordomului, coborând în grabă scările din înăuntru

palatului.

Apoi un glas răgușit, întrebă "Cine e?". După câteva secunde, se deschise un gemuleț mic
protejat cu gratii groase de fier forjat, iar la lumina unei torte pe care omul din-nâuntru castelului
o purta in mâna, se auzi din nou cum întrebă cu glasu-i răgușit "Nu se aude? Cine e? Cine este
afară?”. Un glas suav si cald, răspunse "Eu sunt, Cristina. Nu mă recunoști? Deschide-mi odată,
stăpânul mă așteaptă. Deschide o dată ușa aceasta, ce mai aștepți?”

Apoi se auzi un zgomot greu de chei, după care se auzi scârțâitul ușii care se deschidea.
Cu un prelung scârțâit rece de te luau toți fiorii.

Cristina intră repede în castel, îl salută pe Dom, majordomul castelului, și urcă grăbită
scările care duceau către intrarea intr-un salon mare spațios si deosebit de elegant.

Jos, majodormul, bătrânul Dom, zise vizitiului "Ascultă… Benin, du caleașca în șură,
dezleagă caii, dă-le să mănânce și nu uita, dă-le apă, dar șterge-i că sunt transpirați și pune o
pătură pe ei să se încălzească că vezi cum e afară și vino înăuntru că îți pregătesc un ceai
fierbinte, că îi fi și tu obosit de atâta drum."

La care Benin răspunse cu o voce aspră “Bine Dom, am să vin de îndată ce-mi termin
treaba”.

Dom mormăi ceva, se întoarse, închise ușa masivă după el și sui scările către salon.
Cristina suise și ea scările care erau luminate de o parte și de alta cu torte, ce ardeau parcă eteric.
Lumina lor era jucăușă și lăsa loc imaginației, până când mintea o putea lua razna, îți dădeau
impresia că cineva te urmărește, dar o dată ajuns în salon, totul se schimbă. Patru coloane din