Page 13 - Vitrina cu oglinzi - 25 august 2018

Ura si toleranta la romani

Tudor Matreșu

Ne-am învățat să ne urâm. Politica a făcut din noi nu adversari

politici cu simțul măsurii judecăților, ci niște dușmani de moarte. Uităm că

PROSTUL de ȚĂRAN ne pune jimbla pe masă, cu sufletul lui cald și
rotund ca o pâine de țest. Uităm că avem o țară frumoasă și bogată pe care

să o apărăm și iubim cu inima și sufletul, pe care să o venerăm fără patimă

și ură polică. Ceea ce-mi doresc și vă doresc este să promovăm toleranța,
înțelegerea și frățietatea, cu BUNUL DUMNEZEU ÎNAINTE!

Ultimul vampir

de Ioan Cojocariu

CAPITOLUL UNU:

Castelul Întunericului

Undeva în Europa, mai bine zis...undeva în estul Europei, întruna din diminețile lunii
Febroarie ale anului 1711 ceața era așa de deasă că nu se putea zări decât la doi trei metri în față,

iar frigul și vântul te făceau să stai mai mult în casă. Pe una din străzile înguste ale unui satuc de
munte, uitat parcă de lume, trecea în pas de galop o caleașcă de culoare neagră, trasă de patru cai
negrii, cu niște hamuri aurite toate bătute în ținte de ți luau ochii, iar in vârful capului, fiecare cal
avea un coif din mătase neagrâ, de unde ieșeau un mănunchi de pene de struț, albe de ți luau
privirea, fluturau in vînt, iar picioarele erau ornate cu cordeluțe de mătase albă.

Era o splendoare să-i privești. Nimeni nu știa de unde vine și unde se duce această
caleașcă. Doar ropotul cailor și ritmul lor alert, ceața, iți dădeau o senzație stranie, de frică.