Page 13 - Misterele Dunarii nr. 10 (preview)
P. 13

Fedor Kondratovici


                                         SICIA DUNĂREANĂ DE LA DUNAVĂȚ


                                                Partea a II-a


                                                Traducere de Ananie Ivanov


                   Povestirea lui Kolomyieț despre înființarea Siciei dunărene de la Dunavăț este într-atât de

               detaliată și coincide atât de precis cu toate evenimentele cunoscute de noi cu privire la timpul
               și locul de referință, încât cu greu apare nevoia de a ne ocupa de retractarea celor spuse despre

               această materie în cartea lui Ceaikovskyi. Acest autor, după cum am amintit deja, din motive
               care ne scapă în multe privințe, urmărește neapărat să plaseze începutul Zaporojiei dunărene

               pe vremea lui Mazepa, de la acei zaporojeni care au venit împreună cu el la Bender. Conform
               cu  povestirea  lui,  Sicia  a  fost  transferată  la  Dunavăț  în  anul  1800  de  către  coșovyi  Vasyl

               Scerbina, fiul lui Demian Scerbina, fost coșovyi (unde?) în anul 1785.

                   Acest Vasyl Scerbina a fost, chipurile, și întemeietorul satelor Raia, Beș-Tepe, Sarny și
               Vilki…  După  moartea  lui  Scerbina,  povestește  mai  departe  Ceaikovskyi,  în  anul  1806,

               coșovyi a fost ales un oarecare nobil polonez, pe care îl numeau Leah… Semnul distinctive al
               autorității lui coșovyi era, chipurile, o manta îmblănită de culoare roșie, căptușită cu pielicele

               de urs negru, care i-a fost dată de către sultanul Ahmet al III-lea lui Konstantin Gordynskyi,

               fost coșovyi în timpul lui Mazepa în anul 1710. Pentru mantaua această îmblănită, zaporojenii
               nutreau un soi de respect superstițios, iar coșovyi avea, zice-se, chemarea pentru însemnătatea

               sa,  câtă  vreme  era  îmbrăcat  cu  această  manta,  ceea  ce-l  făcea  pe  Leah  să  poarte  mantaua
               îmblănită, cusută pe el, și să nu o scoată de pe el, până la moarte, care a survenit în anul 1821.

                   Despre războiale cu nekrasovienii, Ceaikovskyi amintește doar în treacăt, datându-le în

               anul 1821 și anii următori, iar cauza acestor confruntări o pune pe seama dușmăniei, apărute
               ca  rezultat  al  intrigilor  guvernului  rus  pe  care  acesta  le-a  cusut  între  nekrasovieni  și

               zaporojeni… De ce o fi căutat „otamanul cozacilor otomani” tocmai o asemenea explicație a
               celor petrecute se poate doar ghici și, desigur, ar fi natural să se creadă că autorului Kozacinei,

               care visa la o contopire a populației lipovenești și a celei ucrainene din Dobrogea în ceea ce el
               numea „cozacii otomani”, îi trebuia, pur și simplu, o variantă închipuită, cuprinzând o cauză

               externă  pentru  explicarea  unei  dușmănii  vechi  între  cele  două  elemente  entice  și,  mai  cu

               seamă, o asemenea cauză care, împăcând părțile adverse, stabilea și o adversitate împotriva
               Rusiei…

                   După  cum  vedem,  însă,  toate  cele  petrecute  s-au  desfășurat  cu  desăvârșire  altfel.
               Strămutarea  Siciei  la  Dunavăț  s-a  petrecut  încă  de  pe  vremea  aceluiași  Samiylo


                                                    13
   8   9   10   11   12   13   14   15   16