Page 72 - unirea 8-9

8-9
Constantin

Ruscan

Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie 1948,
în satul Trebisăuţi, raionul Briceni. A absolvit Şcoala de
Muzică Republicană de 11 ani şi Institutul de Arte „G.
Musicescu” din Chişinău. A fost profesor de solfegiu,
armonie şi teoria muzicii la aceleaşi instituţii, redactor,
redactor-şef al Colegiului de repertoriu pentru colectivele
artistice din ţară, prim-viceministru al Culturii, rector al
Conservatorului Moldovenesc de Stat „G. Musicescu”.
A cules mai mult de 2000 de creaţii muzicale fol-
clorice. A compus „Suita” pentru nai, ţimbal, vioară şi
orchestră de cameră; „Lacrima” – meditaţie pentru voce,
clavecin şi orchestră; „Moldova” – tablou muzical ş.a.
A publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la
noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt şi orchestră; a
scris muzică pentru spectacolul „Sânzeana şi Pepelea”;
„Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de
cântece pentru voce, pian şi cor; poemul vocal-simfonic
„Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii
noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit
două volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe
cântece pentru copii: „Iepuraşul”, „Anişoara”, „Pomul”,
„Pisicul la şcoală” etc. În 2008 a editat CD-ul „Folclor
instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri.
Portrete în timp”, şi în 2013 – volumul „101 poeme”, în colecţia „Ideal”.
Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din
2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea
„Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei”, şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”. La 20
decembrie 2016 Titlul onorific de Doctor Honoris Causa al AŞM i-a fost acordat lui Constantin Rusnac, în
semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale
originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii.

Balada frunzei De greaţă şi dezgust,
De neam nevrând s-o ştie
O frunză verde, firavă, Pe cea ce-n iarbă zace
Din mugure abia ieşită, Şi ca chiticul tace:
Văzu jos, pe pământ, – Vai, ce obrăznicie
Pe iarbă tolănită, Să crezi c-am fi de-o baie,
Pe sora ei mai mare Să n-ai pic de mândrie,
Zbârcită şi urâtă. Să cazi atât de jos,
– Vai, ce ruşine e Pe mine, tandră, gingaşă,
Să ai neamuri ca ea, Să mă numeşti tu soră,
Te râde şi un câine, Când o făcui de oaie?...
Te râde toată lumea. Şi zi de zi, mereu,
Şi în fiecare dimineaţă Se repeta povestea,
Ea se schimba la faţă Crezând chiar ca în basm:

72