Page 73 - unirea 8-9

8-9
– Înainte mult mai este.
Aşa dură o vară
Şi-n toamnă,
Până când
Căzu şi frunza noastră Şi-l văd pe tata,
Doar la o adiere Cum inima în piept îi creşte.
A unui fugar vânt.
O frică o cuprinse, Mă uit la deal, pădure, glie,
Ea toată tremurând, La stele, lună,
Când se văzu culcată, La bolta sinilie
Alături de cealaltă, Şi-l văd mereu pe tata,
Pe recele pământ Al vieţii temelie.
Şi numai domnul ştie
Ce-i mai trecea prin gând. Tristeţe
Iar după iarna grea,
Când se topi zăpada, Dangătul
Zbârcită cum era, Căuta clopotul
Lihnită, ca o iască, Care l-a născut.
Îşi ridică-n sus ochii Clopotul,
La creanga părintească: Topit în tun,
O frunzuliţă verde Ţintea în
Ce-abia-abia din mugure Clopotniţă.
Tocmai se desfăcea, Îndurerat,
În raze dulci de soare A plecat
La cald se lefăia La orfelinat
Şi cu vădit dispreţ Unde se aflau
La ea se tot uita. Şi alte

Dangăte.
Temelie
Univers
Mă uit la un bulgăre
De ţărână Învăţ a păşi,
Şi-l văd pe tata Caut un sprijin:
Cu sapa în mână. – Mama!
Prind a bâigui.
Mă uit la fântâna Focul mă frige,
Cu cristalina-i apă Îngheţ de frig:
Şi-l văd pe tata – Mama!
Cum o sapă. Strig.
Sufăr, sunt trădat,
Mă uit la cireşul din ogradă – Mă dezamăgesc:
Ce mândru-nfloreşte! – Mama!
Şi-l văd pe tata Şoptesc.
Cum îl sădeşte.
Durerea mă sfarmă,
Mă uit la casa noastră Greul mă frânge:
Care în singurătate-mbătrâneşte – Mama!
Şi-l văd pe tata Rostesc –
Cum o clădeşte. În două silabe încape
Un întreg
Mă uit la fiul nostru Univers.
Cum sigur pe drumul vieţii păşeşte

73