Page 78 - unirea 8-9

8-9
Augustin Jianu

Sit venia verbo

Sunt nesătul, cu prea multe dorinţi,
Şi simt iubirea ca pe-o sete-amară,
Sau ca o foame de covrigi fierbinţi,
De cerşetor cu palma veşnic goală.
Dar sunt mult prea pornit, prea visceral,
Şi prea hulpav să mă dezic de toate,
Iar gândul meu ades subliminal,
Se-ascunde-n argumente asumate.
Sunt încăpăţânat şi nu cedez
Nimic din lăcomia blestemată,
Ca un chinez din pumnul de orez,
Ca un berber din apa nestricată.
Te am pe tine să îmi potoleşti,
În ultime zvâcniri nedrămuite,
Aroma de covrigi fierbinţi regeşti
Şi setea de naiade neiubite.
Să nu mă cerţi de voi pleca grăbit, Psalmul meu de sihastru.
Că vor fi nopţi în care-mi va fi teamă,
De vreun infarct cu ritmul poticnit, Vouă!
Pe-un monitor fără cardiogramă.
Iar de mai poţi să mă priveşti în ochi, Voi muri fără voi, vei muri fără mine,
Să nu mă cerţi şi să mă ţii în braţe Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine ?
Şi-o cruce să închini ca de deochi, Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Cu-arnici adus de coţofene hoaţe. Nu e loc în muzeu, doar umile azile.
Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Doină de dor Şi zâmbesc incolor spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Tu îmi cânţi uneori, Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i, Doamne,
Cu o voce aparte, finalul ?
Stranii doine prin flori, Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Dorul tău să îl poarte. Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Şi te simt uneori, Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Ca pe-o ciută speriată, Şi aflăm prea târziu ce e rău, ce e bine.
Ca un lup deseori, În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Pe la stâni fără vatră. Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
Dând târcoale hoţeşti, V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
La izvor cu băiere, Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.
În gheţarii lumeşti,
Să schimbi fierea în miere. Primăvară fără cuci
Şi din tot ce mi-e drag,
Şi din tot ce mă frânge, Mai rătăcesc prin ultima zăpadă,
Numai tu-mi stai pe prag, Şi simt singurătatea mai acut,
Numai tu ştii a plânge. Iar geana-mi este lacrimii obadă,
Iar prin lacrimi ce curg Deşi a-nmuguri a început.
Doina ta sună aspru, Ce primăvară plină de hachie,
Răscolind în amurg, Zăpezi încă răzbat prin trecători,

78