Page 96 - unirea 8-9
P. 96

8-9

              Ana Ardeleanu




                    Gesturile care strică armonia


              Deosebirea între cei ce vânează idealul
              Cu săgeţi otrăvite
              Şi cei ce potrivesc piesele pe tabla conştiinţei
              E pasul făcut peste ere
              Felul cum privesc fluturele
              Ce-şi tremură aripile
              Pe floarea de iris
              Unii îl vânează
              Iar alţii îl poartă pe frac
              Ca pe un blazon
              Străbătând aceeaşi înserare
              Adiaţi de acelaşi vânt
              Ce a aşternut cenuşa păcatului
              Peste Sodoma şi Gomora


              Adevărul e precum parfumul
              Îl ia cine poate
              Din dreptul florii
              Pe haina fiinţei
              Unii îl smulg petală cu petală
              Stricând rotundul perfecţiunea
              Atitudinea vinovată                               Desculţe şi dezbrăcate
              Rămâne cu scalpul în mână                         Rănindu-şi tălpile
                                                                De unde îşi ia sufletul belşugul legendei
              Dintre faptele aflate                             Spectacolele istoriei
              Dincolo de spaţiul tău de respirare               Sângele prelins pe săbiile încrucişate
              Puţine aşează ceaunul pe focul încins             Care cândva au purtat pe mâner ca simbol
              Pentru a răspunde iluziei de foame                Ramura de măslin
              Nevoi de vânătoare
              Restul alungă bâzâitul de viespe                  Poţi adula sau poţi răni porumbelul
              Al celor care trag cu săgeata                     Blândeţea lui rămâne aceeaşi
              În lucrul etern                                   Vorba rămâne aceeaşi în gura înţeleptului
                                                                La fiecare îndoială a ta
                    Am smuls din perete tabloul                 Doar albul mai alb se înfierbântă
                                                                Pe imaginea sfântă
              Ce nu a cunosut iubirea                           Cu cât mai aproape de sufletul tău
              Doar a imitat a mimat gesturile cu simţire de floare  Se întâmplă
              Era ora de vârf a marilor trăiri
              Care nu-şi găseau locul potrivit pentru procreere        Răspunsurile venite pe ape
              Toate fiinţele cereau drept la existenţă
              Doreau să-şi pună papioane să intre în saloane    Lumânarea pare să se termine
              Să fie primite pe covorul roşu                    Şi nu e nimeni să o schimbe
              Dar nimeni nu se întreba                          Să-i însoţească jertfa
              De unde atâta cerneală                            Toţi cei blocaţi în imaginaţia mea
              Atâta sânge nobil prelins din cuvânt              Se tem să intre în acţiune
              De unde atâta sacrificiu şi în baza cărui ideal   Pentru a nu pune în primejdie memoria
              Când  lucrurile bune parcurg saharele             Secolele de existenţă în care s-a exersat


                                                             96
   91   92   93   94   95   96   97   98   99   100   101