Page 98 - unirea 8-9
P. 98
8-9
Plouă-n poieni
Plouă la nord şi la sud
Însuşi Dumnezeu e în sufletul meu ud
Iar îngerul nud
Încât nu ai de unde să-l apuci
Ana, după cum ştim Nu poţi improviza nu poţi promite
Pentru că nu ai de unde să dai
Era nevasta lui Ion Iar promisiunea neonorată
Femeia pe care o lauda tot satul Te caută printre datornici
O râvneau toţi bărbaţii Şi după trei vieţi
Ion o punea la muncă Rudele se îngrijorează
Uneori o îmbrăţişa Aduci în discuţie primăvara vinovată
Pentru că îşi dorea de la ea copii Înţelegi rostul germinaţiei
Frumoşi şi deştepti Faptul erotic
Buni pentru a pleca în Spania Dar nu poţi protesta numai în octave
La Nasa ori la pescuit în Finlanda Fenomenul muzical îţi inundă inima
Idealul omului nou Ce şi-a uitat parola
Ce-şi serveşte cu furculiţa şi cuţiţul rostul În buzunarul de schimb
Pentru a-i ajunge direct în sânge Înţelepciunea se opreşte la semafor
Precum un drog Simpatizând întotdeauna cu cei slabi
Despre care Ana nu a auzit A căror mână nu se desprinde de mâna ei
Nu i-a folosit aromele Trecătorii întreabă
Astfel încât să-l stârnească pe Ion De ce strigătul de îmbujorare
În momentul lui de concentrare Nu ruşinează moartea
Când îşi aliniază în minte viitorii copii Încât rămâne mereu agăţată
Pentru a face exerciţii de inteligenţă cu ei De pălăria vieţii
Pe Ana o poartă în gând ca pe o idee lăuză Precum o pânză de păianjen
Orice bărbat adevărat ar fi dispus
S-o întremeze s-o îmbrăţişeze Zbor de lumină spre marea întâlnire
Numai că Ion îi priveşte cu o faţă încruntată şi gravă Top of Form
Precum vocea baritonului
Ce ţine pe umeri aşa cum ţinea Atlas O, Patrie a inimii mele, observi
O întreagă boltă cerească de subiecţi melomani În lanul mănos cantitatea de negară
Numindu-i pierde-vară Puii zborului găsiţi la numărătoare
Iar pe copii îi scoate Cu aripi căzute şi trişti
Din portofelul burduşit Doamne, al tuturor iubirilor
Al creaţiei sale Aşază-mi Patria la sânu-Ţi drept
Numărându-i în fise de aur Cruce-nzorită pe albul Tău piept
Bune de susţinut Banca Naţională Rătăcirilor mele
A României Dă-le cocori de-nsoţire
Buzunarul de schimb Nu privi tardiv frunzişul căzut
În aburul pădurii păsările-s rare
Întâmplările fericite Iar pietrele străin îmi poartă paşii
Stau ascunse în propria sământă Când tu fuior de raze împleteşti
Nu doresc să germineze La căpătâi de zare
Nu devin nici plantă nici copac
Stau în trupul de fecioară al liniştii Doamne, umple-i, Patriei mele, seninul
Al cărui veşmânt nu poate fi străpuns Cu-argintul de pază al voinţelor Tale
Nici cu gândul nici cu fapta nici cu ziua de mâine Să-I fie trăitul cafigrafia izbânzii
E atât de rotund misterul
În cărţi milenare
98
