Page 36 - UNIREA - Nr 10

10
Gânduri în pădurea hibernală

Frunzişul de sub nea îmi arcuieşte,
ca un covor, pas după pas,
încât şi şanţul alb ce aţipeşte, mai poţi certa uşoare vânturi?
în joacă, dinapoi îl las. Respir adânc şi mulţumit:
Doar pasu-mi recea liniştea o curmă. îmi cade totul foarte bine.
Natură, ce tăcută eşti! În capul meu învălmăşit,
Tu, stranie în faţă şi în urmă, acuma totul îmi convine.
singurătatea mi-o sminteşti. Ce doarme-n germen de cuvinte,
Duium de gânduri – prietene fidele, ce-i gol de sens, ce-i adunat
ah, singur nu mă mai lăsaţi! eu pot rima acum în minte
Inspiratori ai stihuirii mele şi alunga lexic uzat
tot proaspete vă rog să-mi daţi. de care sunt înconjurat.
Atunci în linişti gânduri o să-mi vină (Pag. 37)
din cel mai decantat străfund
şi, şovăind, s-or clătina-n surdină, Apus de soare în Pădurea Vieneză
ducându-mă spre-un vers profund.
(Pag. 41) Căutând nocturnul său popas,
se-nclină mândrul soare
Liniştea serii în dosul codrului, retras
într-o ascunzătoare.
Dispare ziua-n asfinţit, Roşeaţa însă i-a trădat
scăpând din văluri pale; nocturnul adăpost.
iar omul, cam dezamăgit, Îşi va afla în el treptat
e prins de vrăji serale. şi liniştea un rost?
Lăsat e lucrul până-n zori, Colina, omul, codrul tind
şi mâinile-s pe pace, să vadă bezne reci
uitând de cazne şi fiori, şi,-n vise adânciţi, ieşind
de tot ce nu le place. o nouă zi din beci.
Răgazul binemeritat Iar visele te poartă-n zbor
deschide lumi de visuri; de la Uluru-n Ghana
vreun dor la stele căţărat şi-un astru-i este păzitor
mai piere prin abisuri. în basmul zis Nirvana.
Decepţii sau nădejdi, rigid, (Pag. 77)
ursirea-i va decide:
de va primi un individ Pădurea Vieneză şi Luceafărul
dulci daruri sau acide
în asprul, cruntul lui destin, Ea şi El se plac de mult,
sfărmat ca o maree; ziua-n codru e-un tumult,
de viitor, doar vis blajin noaptea astrul luminos
îi poate da idee. are-n pază tot ce-i jos.
(Pag. 17) Vrei să vezi noaptea-n păduri
un Luceafăr pe măgúri
Înviorare cum ne ţine-n grija lui,
grija lui şi-a dorului?
Zefir pe case şchioptând, Când pământu-i pare mic,
dintre-ai Pădurii Vieneze, când din ceruri plânge-un pic
fereastra mi-o atinge blând, astrul pal, să ai un gând:
ca-n încăperi să penetreze. multe face el schimbând.
Natura mă salută deci, Când e vorba de sperări
ea-mi răcoreşte multe gânduri; sau în juru-i disperări,
cu-odăi încinse când te-ntreci – undeva şi cânduva

36