Page 128 - unirea4-5

Drumul a fost lung, mă pregătisem profesio- 4-5
nal pentru alte treburi. Poezia era ultima pe listă. Cre-
deam că o fac pentru mine. Părintele meu a îngăduit
să fac tot ce mi-am dorit pentru dezvoltarea personală
şi a revenit să mă aşeze la treabă, făcându-mă să fiu
ucenic al Său. Îmi aşeză înainte oamenii potriviţi care Aici, în acest peisaj, pot să mă îmbăt cu mi-
grăiesc pentru El, oameni care mă şlefuiesc la îndemnul resme fine sau cu parfumul din vântul cenuşii. Alegerea
Său şi, astfel, se arată încă o dată în desăvârşire. este a mea, startul a fost dat atunci când m-am născut.
Poate că aşa a făcut pe parcursul evoluţiei Eu aleg gustul de la masa bogată, însă nu vreau să uit
umane, scoţând înaintaşi în faţa celorlaţi, ca să spună că, la sfârşitul acestei frumoase întâlniri cu lumea,
ce El ar vrea să transmită, dar azi o face cu mine trebuie să achit consumaţia.
aşezându-mă într-un loc pe care nu l-am căutat, oprin- Astăzi, dacă pentru mine se termină totul, a-
du-mă din alergătura lumii. chit cu moartea adamică, cea pentru care Isus, Fiul
Acum poezia are rolul întâi în inima sufletului Domnului, a plătit cu viaţa Sa de om. Dacă nu voi
meu, celelalte lucruri pentru care am alergat şi m-am sfârşi acum, prin îngăduinţa Domnului, voi trece de la
zbătut să le dobândesc au locul lor, un rol mult prea viaţă la Viaţă, dar, până una alta, nu uit că plec de la
secundar faţă de dragostea pe care o am astăzi pentru o întâlnire care este plină de miresme pe care le imprim
poezie. Cu doamna Cezarina Adamescu tocmai am în spiritul meu, la fel cum se impregnează rochia mea
terminat lucrul la o carte care are amprenta cerului de gală cu diverse mirosuri atunci când vin de la pe-
pe ea. Am lucrat la aceasta trei zeci şi cinci de zile. teceri lumeşti. Este singurul colet pe care îl iau cu
Sunt convinsă că atât cât am scris eu şi doamna mine, el va arăta ce am făcut prin trecerea lumii.
Cezarina a fost atât cât Tatăl a voit, dar şi ce a voit. Mireasma Iubirii şi miresmele plăcerilor lu-
Voi lăsa liber să vorbească versurile poeziei: meşti îmi stau aproape, atât de aproape încât ele fac
El m-a scris din veşnicie: “Scrisă-n cartea vieţii din mine omul care sunt azi aşa cum mă puteţi distinge
mele/ Este cerul plin cu stele/ Scris e şi cerul cu fiecare. Eu ştiu că sunt doar om, omul care astăzi a
îngeri,/ Dar şi zidul marii plângeri./ Scris cu lite- scris despre el. Demn, de multe ori demn, este acela
re-albastre,/ Sunt cuvintele măiastre/ Şi în roşu ce nu-şi iroseşte vremea în zbuciumul unei lumi co-
foc aprins/ Drumul vieţii dinadins./ Fiindcă El ne- rupte, nepierzându-şi preţioasele clipe ale vieţii în
măsurate/ Vieţile le-a scris pe toate/ Şi cu verde tulburi şi trecătoare preocupări. Demni sunt aceia ce
Paradis/ Pentru cel mai paşnic vis./ El m-a scris îşi închină darul vieţii Celui Prea Înalt, slujind Lui şi
din veşnicie/ Cu a vieţii armonie/ Şi m-a trimis pe semenilor, contribuind astfel, călăuziţi de Duhul Sfînt,
pământ/ Să descopăr cine sunt./ Că sunt om pe la marea operă de mântuire.
jumătate,/ Dar cu Tatăl sunt de toate/ Sunt şi înger Cât de măreaţă şi plină de sens este veşnicia,
pe pământ,/ Dar şi-n ceruri în Cuvânt./ El m-a comparativ cu limita unei vieţi pământeşti numărată
scris, El mă citeşte/ Şi cu inima cinsteşte/ Lutul pe parcursul câtorva ani buni, decenii, trăind mereu
meu ca legământ/ Făcând Pace pe pământ.” cu speranţe; ani parcurşi alături de bucurii ori com-
Eu sunt aici acum şi gust din darul veşniciei pletaţi de dureri fizice sau de ordin sufletesc. Înţelepţii
care are un parfum minunat. Sunt fericită că exist prin lumii grăiesc vrute şi nevrute promiţând bunăstare şi
această lume care trece. DOMNUL ARE GRIJĂ belşug, uneori aducând încercări şi deznădejde în plan
DE NOI TOŢI, DOMNUL ESTE CU NOI CU social şi peste care, spun ei, vom trece doar încercaţi
TOŢI. El ne-a dat viaţă, pentru că El este viaţă. Cât de broboane de sudoare sau... niciodată.
de trist trebuie să se simtă un părinte în inima lui atunci “Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”
când aduce la viaţă un copil, iar copilul, după ce creş- care se revarsă cu adevărat peste ,,luminătorii” puţini
te, pleacă de acasă pe termen nelimitat! Mă gândesc de la marginea veacului acestuia atât de controversat.
câtă tristeţe a adunat Tatăl nostru de la toţi copiii Lui Viaţa de credinţă împuţinându-se ne face să uităm
care au plecat în lume şi au uitat de scânteia din pieptul adesea de ,,propovăduitori drepţi” din trecut sau din
lor, care îi ajută să ducă paşii pe cărările pământului. prezent, ignorându-I adesea. Slava Cerescului Părinte
DUMNEZEU, Tatăl veşniciei, nu ne uită pe niciunul, se lasă aşteptată în inima noastră văzându-ne zgârce-
trist este că această aducere aminte de Părintele nos- nia cu care ne dedicăm Lui, uitând adevărată menire
tru nu o avem toţi, deşi aşa trebuie să fie, pentru că şi identitate (de creştin) în preocupări fără de sens.
toţi suntem veniţi aici prin voia Sa. Mă bucur să fiu Egoism, indiferenţă, uitare? Poate la un loc toate a-
aici pe pământ, însă mărturisesc că mă simt uneori cestea ne umbresc idealul propriei mântuiri peste care
străină, mă simt ca un musafir, am totul de-a gata, tronează eu-l personal, orbitor şi nimicitor. Cât mai
doar să mă servesc, doar să mă bucur, doar să fac avem în preajmă ,,luminători” să-i purtăm pe braţele
lucruri într-o casă perfectă pe care nu am făcut-o eu, inimii noastre făcând loc mesajului lor aducător de
ci am primit-o moştenire. Mă aflu la o nuntă la care, veşnicie. Mărturia acestora ne obligă mereu.
după ce beau şi mănânc, trebuie să plătesc, fie că-mi “Luminători”, la marginea unui veac prăbuşit
place sau nu, sunt în horă, mă văd, mă simt, mă ciu- în disperare, sunt printre noi, făcându-şi datoria pe
pesc să văd dacă este real şi iată este cât se poate de care o avem fiecare de fapt. Trebuie să le facem loc
real, sunt aici, sunt pentru că Tatăl Sfânt a îngăduit să aproape de noi, încercând să le înţelegem grija cu
fiu la nunta Iubirii. care vor să ne aducă binele ceresc.
128