Page 144 - unirea6-7
P. 144

6-7
                     E un urlet a pustiu, un urlet de vârcolac care
              nu ştie şi nu poate altceva decât să spintece şi să nă-
              ruiască demoniac echilibrul cosmic, echilibrul lunii.
              Un urlet maniacal  ieşit din  creierul furtunii. Criza
              creativităţii individuale, imposibila comuniune a poe-  umane, configurează, la poetul Mihai Ganea, impla-
              tului cu lumea, pierderea limbajului articulat al speciei  cabila triadă  poetică  a tăcerilor învolburate.


                      Moartea ca fapt profanator



                                    Protocol la Nistru




                     Poezia poate ţintui o idee, o stare, un simţă-  vegetală. Frunzele sunt otrăvite, avem în textul poetic
              mânt, o poveste, sau toate la un loc. Povestea îndeo-  o trimitere aleatorie la moartea permanentă, moartea
              sebi rămâne repetabilă, se încarcă de tâlcuri şi de  strecurată pervers în paradisul maramureşean, moar-
              simboluri sapienţiale, ori de câte ori rostirea ei poetică  tea de plumb. Craniul, o biată cutie de rezonanţă,
              se răsfrânge în ecoul şi oglinda unei noi lecturi. Prota-  golit de gând. Albastrul sepulcral pigmentează buzele
              gonişti ai iubirilor damnate, răpuşi de patimă sau de  fetei. Abdomenul expus indiferent, picioarele dez-
              blestem, au smuls poeţilor cadenţe seducătoare.   velite, în indecentă goliciune. Sugestie de sordidă se-
                     Ce se întâmplă când iubirea nu încape în po-  xualitate. Fata, în abandonarea inertă în faţa morţii,
              veste şi rămâne la periferia condiţiei umane? Nu se  şi-a pierdut pentru veşnicie cununa inocenţei. Poetul
              întâmplă mai nimic, întâmplarea are proporţia mini-  pomeneşte şi de o presupusă tentativă a cerului pro-
              mală a unui simplu incident, fie el chiar şi cu tentă pa-  fanatoare. Universul în întregimea lui e pângărit.
              sională. În vremea şi în lumea noastră, episodul ocupă   Moartea aduce imaginea înstrăinată a unei
              teritoriul unui zvon, în cel mai bun caz se condensează  femei stigmatizate  de perversitatea morţii. Există şi o
              într-o ştire de presă. Moartea se întâmplă ca un fapt  a doua moarte violentă, distribuită de hazardul ultimului
              divers. Două cadavre răstignite pe un mal de apă, în  glonţ, bărbatului, numit generic ofiţerul, ofiţer sinuci-
              aşteptarea constatării medico-legale. El şi ea, un si-  gaş. Violenţă, patimă, blestem, dragoste şi ură, eros-
              mulacru de pereche. Două vieţi neconsumate. Şi o-  thanatos, recunoaştem vechile motive ale liricii uni-
              chiul medicului, aflat în exerciţiul funcţiunii, acela de a  versale. Cu un amendament. Poemul Protocol la Nis-
              întocmi un act constator, un protocol, protocolul de  tru consemnează tragedia unui caz real, o nenorocire
              la Nistru. Nistru de Maramureş, o simplă omonimie  la care doctorul poet e obligat să se implice, profesio-
              cu râul istoric, de hotar.                        nal şi emoţional. Precizia detaliului, ochiul metodic,
                     Protocol la Nistru  consemnează tăcerea    ordonat, atent, spun extrem de mult despre voinţa
              îngheţată a morţii încropită dintr-un puzzle, elementele  doctorului, despre autocontrol. Prin urmare, nici poe-
              întregului se compun şi se recompun pe parcursul  tul nu se lasă contaminat de exhibiţie emoţională.
              examenului clinic, detaliu cu detaliu, unele iradiază    Nici retorica livrescă nu-şi găseşte locul în a-
              explicit în text, altele rămân uitate şi îngropate.  Sânii  cest context. Poemul face trimitere de o inefabilă fineţe
              feciorelnici, perforaţi de gloanţe, jelesc mocnit noian  la agonia tinerei ucise. Ofiţerul e pus în scenă lapidar,
              de vise risipite pe niciunde şi pe nicăieri. Ochii despe-  printr-un enunţ simplu, narativ, plasat într-un trecut
              recheaţi rămân, fiecare pentru sine, martorii imaginii  îndepărtat, semn că faptul e clasat şi scos din prim-
              şi spaimei ultime: un ochi e păstrătorul pe retină a  plan. Natura îşi împlineşte implacabil ciclul temporal,
              spaimei propagate, celălalt păstrează spaima sinelui  indiferentă la accidentalul fiinţelor umane. După ce o
              închisă pe sub pleoapa învineţită de izbitură. Trupul  crimă şi o sinucidere se vor fi consumat în amurgul
              fetei omorâte, trădează privirii o goliciune brutală şi  autumnal, peştii se vor retrage în Someş, în sezonul
              impudică. Părul metamorfozat în rădăcină induce   hibernal, conform unor statornicii ştiute şi de neclin-
              privitorului împietrirea din faţa creaturii demonice,  tit. Protocol la Nistru va fi devenit un raport de
              Gorgona. Prin părul încleiat cu frunze, groaza prinde  serviciu, un document birocratic. Rămâne în postu-
              rădăcini, rădăcini otrăvite ale morţii. Pământul este  mitate un ochi de veghe, veghea fără de prihană a
              semănat cu moarte: o moarte bruscă, violentă, a fetei  doctorului poet asupra inocenţei imaculate ce trans-
              împuşcate, şi o moarte lentă şi insinuantă, moartea  cede dincolo de trupuşorul zdrobit şi răstignit al fetei.

                                                            144
   139   140   141   142   143   144   145   146   147   148   149