Page 142 - unirea6-7
P. 142

6-7
              criptată şi revelată simultan. Limbajul neconvenţional
              este de natură să primenească în permanenţă chipul-
              metaforă al poeziei, limbajul metaforic e purtător de
              prospeţime, prin harica încărcătură a ambiguităţii.
                     Iar textul poetic se poate răsfrânge în gândul    Candela, sfioasa lumină călăuză, îl petrece
              şi sufletul nostru precum o rună pe care o putem con-  pe poet în însingurata şi tăcuta sa călătorie pe Calea
              templa şi pentru care ne dăm silinţa întru tălmăcire.  Sacră a Trecerii . Se urzeşte în tăcere Clipa, acolo
                     Masca-metaforă, masca magică  tăinuitoare  unde anii ce s-au petrecut au adus sporul vremelnic
              de esenţă, prin efectul ei de aparenţă, şi, în acelaşi  al unei biografii accidentale, dar şi scadenţa iminentă
              timp, trădează străfulgerarea unei clipe de adevăr, o  a zăbavei prin lumea vizibilă, printre semeni purtători
              clipă presimţită şi mereu amânată.                de chip părelnic, adeverind un vis ascuns, visul can-
                     Clipa amânată, sau de ce nu poate grăi poetul,  delei perpetuu amânate. Anii aduna-se-vor şi vor
              amânată candelă, ca metaforă izbăvitoare pentru   scădea, ambiguitate unei antinomii care marchează
              necuprinsa în cuvinte, clipă? (Mihai Ganea, Amânată  viaţa ca durată simultană, în trecut şi viitor.
              candelă)  Străvechea candelă creştină străjuieşte cu     Poetul potopit de fiorii iubirii cele dintâi, iu-
              palida-i lumină icoană şi mormânt. Poetul se simte  birea lui celest-albastră, se va întoarce în ţara zăpezilor
              dus într-o călătorie paradisiacă mânat de iubirea al-  calde, acolo unde şi-a lăsat inima zălog. Şi, odată cu
              bastră, albastrul tărâmului maramureşean, albastrul  el, amânata candelă a nemuririi unei iubiri, se va că-
              de Săpânţa. Călătoria princiară către albastrul cel  lători şi ea, într-un alai regal, unde semnele nobleţei
              mântuitor este imaginată ca o  transă, norii cu penele  unui suflet îngândurat adună laolaltă argint, aur şi o
              albe induc narcoza, prin vaporoasa lor plutire, vână-  inimă …de diamant. O candelă va străjui preţioasa
              tul destin este dus undeva, în neant şi abandonat.  purtătoare şi păstrătoare a iubirii faţă de locul unde
                     Poetul simte cum şi-a pierdut chipul. Şi-a  se va fi născut poetul şi unde se va întoarce atunci
              pierdut masca, şi-a pierdut imaginea lui aparentă, a  când viaţa-i va fi ajuns la limanul sorocit.
              fost eliberat de alteritate, rămâne sieşi, o entitate cu-  Candela, metaforă a nemuririi şi a morţii,
              getătoare, cu gândul scrutător prin ochiul negru  metaforă a esenţei odihnite în aparenţă.
              al  singurătăţii.                                 (*   Ioan Marchiş, op. Cit.; **  idem; *** ibidem.)


                         Triada tăcerilor învolburate


                poezia sau moartea de luat aminte



                              cursul de iniţiere în sine




                     Există o anumită ordine firească a firii, prin    Poezie sau moarte, seamănă teribil a somaţie
              care poetul liric, oricând şi oriunde şi-ar grăi rostirea  ultimativă, dar mai întâi, se cuvine o profilactică inte-
              confesivă, dă glas îngândurării  sale însingurate, privind  rogaţie, oare poetul chiar se ia în serios? Să luăm de
              putinţa de comunicare prin discursul său poetic.  bună capitularea explicită în faţa unei himere erotice,
                     Mihai Ganea  se integrează cât se poate de  oricum, epuizate prin tabloidizarea ideii lui Nabukov.
              firesc în corul polifonic al dilematicilor solitari. Poetul  Propun să fim în gardă cu un poet care îşi de-
              ordonează într-o succesiune deloc întâmplătoare, trei  rutează cititorul, trimiţându-l dinadins să eşueze cu
              poeme, poezia sau moartea, de luat aminte, cur-   plictis şi blazare într-un loc comun de referinţă. Şi
              sul de iniţiere în sine. Se observă cum cele trei  atunci poetul îşi păstrează dreptul suveran la intros-
              poeme stau sub tutela unei exprimări verbale aflate în  pecţie. Abstracte furii  (o expresie adunată stilistic
              evidentă descendenţă. Tonalitatea coboară abrupt,  într-un inedit oximoron) asociate cu deriziunea trans-
              prin anticlimax, de la disjuncţie patetică la pragma-  ferată de obsedanta menajerie, par a insinua sterili-
              tismul unui enunţ didactic. De unde şi de ce aşa pate-  tatea absolută. Gândirea, percepţia, senzaţia, par go-
              tică şi disperată opţiune?                        lite de orice conţinut. Triada hegeliană e nulă şi nea-

                                                            142
   137   138   139   140   141   142   143   144   145   146   147