Page 141 - unirea6-7

6-7
Virginia

Paraschiv în opoziţie absolută, esenţa şi aparenţa, unde masca

este locul unde se găsesc deodată şi una şi cea-
laltă”**.
Una din antinomiile coexistene, localizate
matematic în acelaşi timp şi spaţiu, este viaţă-moarte.
În logica bunului simţ comun, viaţa preexistă morţii,
iar moartea succede implacabil morţii. Altfel spus,
viaţa însăşi nu e decât un itinerariu cu escale şi abateri
necesare, către capătul terminus, către clipa finală,
unde viaţa se surpă în povârnişul inexorabil al morţii.
Viaţa, definită ca un drum sisific către moarte,
a fertilizat discursul poetic, dar şi cel filosofic, până la
definirea existenţialistă Weg zum Tode.
Apoi, motivul călătoriei iniţiatice prin viaţă
către moarte s-a clasicizat, a devenit norma bunului
comun a mentalităţii. Povara finitudinii comportă riscul
stagnării ideii şi imaginii poetice. Logosul poetic e
liber de servitutea faţă de logica normativă şi con-
strângătoare. Poezia e vie prin incantaţie, dar şi prin
funcţia analogică a metaforei. Ajungem aşadar la
putinţa interpretării metaforei ca dat simbolic, izvorât
din rădăcinile adânci ale unei culturi de apartenenţă
spirituală. Să revenim la mască, prin demers herme-
neutic, propus de Ioan Marchiş. Paradoxal, masca
Metafora: este interpretată ca un salt al esenţei în sfera apa-
renţei”***
Omul purtător de mască vrea să fie ceea ce
mască-esenţă pare, aşadar esenţa lui înstrăinată se va revela prin

purtarea măştii. Esenţa fiinţei transgresează prin chip,
chipul însuşi nu este decât o mască intermediară. Omul
şi aparenţă purtător de chip, omul purtător de mască. Cultul ca-
lofil al formei a fost filon de poezie pentru exaltarea
feminităţii. Misterul ei fundamental e vălurit şi relevat
Amânată candelă de chip. Chipul amăgeşte gândul şi e furnizor de me-

tafore angelice înşelătoare. Deificarea feminităţii ra-
portate la chipul-mască, prin ignorarea ambiguităţii,
Artistul şi cărturarul Ioan Marchiş aduce a generat un univers poetic al zădărniciei şi deşertă-
masca în paradigma unor concepte hermeneutice, cu ciunii. Poetul solitar şi de neînţeles, vector al visului
aplicare în sculptură, în joc scenic înţeles ca ritual, romantic, vis spectaculos, strălucitor, un lirism ameţitor
precum şi în basm, înţeles ca logos arhetip (dr. Ioan alunecând în desuet în lumea pragmatismului global.
Marchiş, Concepte hermeneutice: Masca şi jocul Masca înţeleasă ca estetizantă aparenţă a nutrit ideea
în spaţiul scenic, Vatra Chioreană, nr. 4, septem- poetică într-o direcţie cu întindere finită.
brie 2010). Aplicaţia hermeneutică a măştii, ca esenţă Există însă un chip căruia nu-i dăm de capăt,
odihnită în aparenţă*, se poate extinde asupra lo- oricât ne-am strădui cu argumentaţia erudiţiei şi a
gosului poetic, atunci când acesta întruneşte trăsă- bunului simţ, un chip seducător, mereu schimbat, şi
turile ambiguităţii, unde să coexiste elementele aflate totuşi e vorba de unul şi numai unul, e chipul poeziei,

141