Page 175 - unirea6-7

6-7
Dragoş Gheorghe

Ungureanu

Se împlinesc 100 ani de la

moartea marelui scriitor

George Coşbuc

George Coşbuc (1866 – 1918) a fost un mare
poet român.
S-a născut la Hordou, în Transilvania.
A absolvit liceul din Bistriţa-Năsăud şi studiile
academice la Facultatea de Filosofie şi Litere din Cluj.
A publicat la revistele: Tribuna, Convorbiri lite-
rare, Viaţa literară, Vatra, Foaie interesantă, Semă-
nătorul, Scena, Flacăra.
Temele din poezia lui George Coşbuc sunt: iubi-
rea, natura, evenimente din viaţa satului, revolta socială
şi Războiul de Independenţă.
La 15 ani, scrie prima poezie „pe o foaie peda-
gogică din Ardeal”, care s-a pierdut între timp.
Scrierile lui George Coşbuc sunt cu substanţă şi nobleţe; fără a se mândri, scriitorul spunea: „poeziile
mele le compun cântându-le”, autorul fiind un visător deja din tinereţe. Cel mai cunoscut volum de poezii
semnat de George Coşbuc este „Balade şi Idile” (1893), scris în opt ediţii, dar şi poeziile scrise la revista
Vatra: „Fata mamei”, „Mama”, „Iarna pe uliţă”, „Pe deal”, care au fost introduse ulterior în manualele şcolare.
Prima sa poezie de marcă a fost „Nunta Zamfirei”, care are 26 de strofe, scrisă în anul 1889, după răscoalele
ţărăneşti. A fost atras de limba greacă, de mitologia greco-latină, prin simplitatea stilului, de unde a tradus
aproximativ 500 de poezii. George Coşbuc a făcut parte din colectivul scriitorilor pentru manuale şcolare:
„Carte de citire pentru clasa a III-a urbană”. În anul 1890, se mută definitiv la Bucureşti.
Deşi George Coşbuc nu îşi formează reguli de scriere, el este cel care prelucrează, fără a fi constrâns de
un anume model. Scrie liber, înlănţuind cuvinte cu o poetică naturală, lumea lui este de multe ori un spectacol
imaginar. Ca personalitate, a fost în acelaşi timp o persoană publică pentru popor, dar şi un timid, care a
introdus în ramura scrisului o mişcare nouă, progresivă prin poeziile sale de folclor şi de spirit. Ultima lui
poezie se numeşte „Vulturul” (februarie 1918), cu 9 strofe, începând aşa: „Venind de departe cu zborul întins/
S-oprise deasupra Ceahlăului nins,/ S-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins/ Căzu, ca să prindă vro pradă,/
Cum uneori parcă vezi fulgerul stins”; şi terminând ultima strofa astfel: „Deodată cu ţipet se-ntoarse napoi,/
Ca unul ce-şi schimbă gândirea, şi-apoi/ Spre văi, şi departe, cu zborul greoi/ Încet ni se stinse vederii./
De-atunci nu-l văzură nici alţii, nici noi/ Rotind în luminile serii”.
George Coşbuc a fost prieten cu nume importante din viaţa literară a timpului: I. L. Caragiale, Ioan
Slavici, Titu Maiorescu, St. O. Iosif, B. Delavrancea, D. Anghel, A. Vlahuţă. La 9 mai 1918, s-a stins din viaţă
„primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti... Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul
românesc”, spunea Liviu Rebreanu. Poetul George Coşbuc este înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Bucureşti.

175