Page 170 - unirea6-7
P. 170

6-7
               Răzvan Ducan





                                                                            Curbura  Carpaţilor


                                                                În partea concavă a Carpaţilor
                                                                s-a adunat Transilvania,
                                                                luând forma curburii în care a fost turnată.
                                                                În partea convexă a curburii Carpaţilor,
                                                                Moldova şi Muntenia, toată.

                                                                Principiul vaselor comunicante
                                                                a făcut să ţină ce aluneca dintr-o parte,
                                                                şi dintr-o parte în alta a curburii să se dea,
                                                                preaplinul iubirii ce se dorea.

                                                                Iniţial, munţii Carpaţi erau liniari,
                                                                înalţi, semeţi, frumoşi şi clari.
                                                                În ei era un popor  de oameni vii
                                                                ce modela viitorul pentru copii.

                             Alba cea  Iulia
                                                                Ca un arc, munţii au fost încordaţi,
                                                                de cei de-o parte şi alta a acestor Carpaţi.
              Hai în capitala ţării, în Decembrie Întâi,
                                                                Pentru ca să se destindă şi să sară la cei
              Iulia e-atât de albă şi mai albă ca ea nu-i
                                                                ce vor să muşte din rotundul ei.
              Nicio sărbătoare mare ce se ţine la români,
              E Fecioara Preacurată, e-un Zamolxis din bătrâni.
                                                                A contesta arcul Carpaţilor e o chestiune gravă
                                                                şi-n partea convexă şi-n partea concavă.
              Bucureştiule, mă iartă, că-s mai îndrăzneţ din fire,
                                                                De aceea, nu-l îndreptaţi cu ciocanul pe nicovală,
              Pentru o zi mut capitala, dintr-un an întreg de zile,
                                                                e dreptul arcului de a veghea pentru ţară.
              Dealul Furcilor îşi cere şi Mihai intrând pe cal,
              Dreptul Albei la ziua asta, dat de mândrul ei Ardeal.
                                                                             1 Decembrie 1918
              Dat de Horea ce sub roată îşi visase neamul slobod
                                                                A fost voinţa unui neam,
              Şi de suta cea de mii de aici a dat în clocot
                                                                sub aripă de pronie cerească,
              Şi de Arion, feciorul, prohodit de-o-ntreagă ţară,
                                                                versanţii munţilor Carpaţi,
              Ce în gară la Teiuş i s-a dat de-un glonţ să moară.
                                                                neantagonici, să se-atragă,
                                                                ce-au despărţit, până atunci,
              Drumurile duc la Alba, toate, şi se-ntorc la Bucureşti,
                                                                pe veci să întregească.
              Vreau un continent de oameni cu privirile fereşti,
              Şi ca numitor comun, un curent ca să ne treacă,
                                                                Era un frig de crăpau imperiile
              Şi din dragoste de ţară, un pământ să fim şi-o apă.
                                                                dar în români era cald
                                                                de se topea fierul,
              Şi din patru zări ninsoare, Doamne, vreau pe
                                                                aburii, ce ieşeau din gurile
                    vechiul castru,
                                                                celor ce-şi strigau unirea,
              Şi cu roşu, şi cu galben, cu români şi cu albastru,
                                                                au dezgheţat cerul.
              Şi aşa matur cum sunt, vreau ca să mă pierd cu firea,
              “România dodoloaţă”, să trăiască, ca să strig!
                                                                A fost pofta ce-a poftit-o
                    Şi Unirea!
                                                                un întreg popor

                                                            170
   165   166   167   168   169   170   171   172   173   174   175