Page 172 - unirea6-7

6-7
Ziarişti neştiutori sau corupţi,
Neprieteni
Şi din păcate autohtoni naivi,
Al căror liberalism exacerbat echivalează cu o trădare.
Oprirea în gările adevărului este utilă Şi să-l îmbete cu rachiu prost
doar dacă coboară buna credinţă. Pe paznicul demonetizat de autopersiflare.
Un minut sau o zi, cât un referat pentru
o comisie parlamentară, Cu puţin roşu la buze
E prea puţin timp, pentru toate bagajele bunului simţ. Şi unele reparaţii la bornele istoriei,
A fugi de unul singur la proba adevărului, Şi-ar putea-o revendica aproape irevocabil.
Şi a ieşi pe locul doi, iată o situaţie cel puţin curioasă,
Dată ca un verdict, de o curte a bunului arbitrariu. -Voi n-aţi avut volanul niciodată,
Majoritari, incontestabili, în cimitire şi deasupra lor, N-aţi făcut niciun secol cu pământul acesta.
Stăm pe loc bătuţi în cuiele atâtor milenii de existenţă, Unde vă sunt vitezele marilor creşteri?
Observând, cu puţină tristeţe, Unde e frâna unor cetăţi vorbitoare?
Captura din năvodul celor o mie de ani de pescuit N-aveţi afişe cu pumni de bătut în piept
în ape tulburi Şi multicolorele semnalizatoare mieroase vă lipsesc.
Şi spunem: Cui prodest?
Ce credeţi voi că Herodot, Arrianus, Diodorus
Ţară dată prin maşina de carne Siculus, Strabo,
şi Europa ne împarte haine Ioanes Lydus, Ptolemeu sau notarul acela anonim
al Regelui Bela al III-lea au mare trecere la Bruxelles?
Ubi patria, ibi bene! Ce tot daţi cu diploma Regelui Andrei al II-lea
sau a Ioaniţilor?
Ţară dată prin maşina de carne Cine are timp să vadă “Cronica pictată de la Viena”,
Şi Europa ne împarte haine, Când marile muzee ale lumii gem de falsuri veritabile?!
Căci timp n-am prea avut să fim la modă,
I-am apărat o linişte comodă, Ce valuri de pământ? Ce ceasuri solare? Ce fibule?
Săraci copii, din lipsă de noroc, Ce stele funerare? Ce izotop 14 al carbonului?
Căci trei imperii ne-au prăjit la foc, Ce Orăştie?
Cu străşnicie, pe toate părţile, Când la modă-s (mai ales) paradigmele lingvistice
Dar ne-am păstrat sfinţii şi cărţile. Şi în faţa evidenţei absolute se poate reinventa
Iertaţi ţinuta, nu prea de gală, uşor Tabula rasa
Că n-am lăsat Europa să moară! Cu o vilă bine plasată pe Riviera franceză.
Iertaţi-ne, că nu ştim fel de fel de trucuri,
Să predăm Viene, să devenim paşalâcuri Nostra culpa? Ca deget arătător pe dinăuntru, da!
Şi să ne prefacem în gubernii, Căci uşor, mult prea uşor ne spunem parola
Pe unde să mişune viermii. de creştere a frunzei;
Şi, de nu-i cu supărare, mai iertaţi, Mult prea uşor ne dăm cheia de acces la cuib.
Încă o dată neamul acesta,
c-a refuzat minge de ping-pong să fie, Ne pomădăm cu ignoranţă lucrurile sfinte
între Buda şi Pesta. Şi nu comemorăm începuturile unei stâne.
Nu aprindem patru mii de lumânări, vorba lui Iorga,
De prea multă Europă Pe tortul zilei de naştere a unui cioban,

Nu-i sanctificăm pe primii vorbitori
De prea multă Europă,
Riscăm să ne uităm patria la periferia visurilor, De grumaz, de Alutus, de barză, de Maris,
de murg, de brânză,
Într-un cimitir al desuetitudinilor,
De…şi de…şi de,
Nu construim o biserică având hramul Sfântului
Riscăm să vină întreprinzători prea particulari
172