Page 55 - unirea 2
P. 55
cu tatăl său, în cizme de
cauciuc şi cu osteneală. Naşterea stelei
Nu a reuşit să facă încă,
un chip să semene cu al lui. De unde vin vocile,
Cele mai frumoase lucruri nu acolo steaua se va naşte;
le-a cumpărat cu bani, deoarece
a mers pe mâna lui D-zeu care pe cer naşterea ei se scrie,
i-a schimbat viaţa, are sănătate, pe ochiul acela enorm,
familia alături. L-a cunoscut pe demonstraţii de olarit şi unde începe să curgă
D-zeu ca fiind dragoste, nu ştia modelaj, au posibilitatea de a sângele negru al nopţii;
nici să se roage când a simţit la lua lecţii şi de a cumpăra
modul fizic cum dragostea lui lucrări din ceramica la preţ de ca o nădejde
D-zeu i s-a arătat. atelier. Li se oferă mese de dincolo de timp,
copioase din mancăruri cu voce stinsă
Plămădirea lutului, tradiţionale (guiaş la ceaun, s-aude plânsul
pasiune descoperită când plăcinte, sărmaluţe). neputinţei morţii,
mergea cu bivolii la râu şi De neuitat sunt cinele la lacom muşcând
acolo unde se scăldau, se săpa lumina lămpaşelor şi a din izvorul netimpului;
apa în mal făcându-se lut. lumânărilor în cadrul cărora
Fugea desculţ prin praful Daniel deapănă poveşti de înserarea steaua va naşte
drumului, mergea cu bunicul în demult. până-n pârga dimineţii,
car care l-a învăţat că păsările Daniel Leş înainte de a când semn nou al ivirii
cântă pentru el dacă ştie să fi artist este om, are vorba îngerul coboară.
asculte. blândă, este răbdător şi ştie să
Prima lui lucrare îl asculte. L-am văzut alături de Prin amnezia însingurării
reprezintă pe bătrânul satului locuitorii din Sărmaşu care se
Cocean Tănase care făcea cele adunau în jurul lui să-i vadă Prin amnezia însingurării,
mai mari oale din Maramureş, demonstraţiile de olărit, a clopote de rouă anunţă
trăgea oale pe roată la 70 de învăţat doferite persoane să naşterea zilei ieşind
ani. A doua lucrare este bunicul învârtă roata olarului pentru din albe petale de crin;
Grigorie Cojocaru care era şi modelarea lutului. Pentru el,
felcerul satului. Ritualul de a olar original era acela care doar blana fricii
face lucrări ca felcer l-au mergea ceva mai schip de un mai păstrează umbrele
inspirat să modeleze picior, deoarece acela învârtea fără nume ale nopţii
personajul. Când era copil de roata pentru prelucrare. trecute;
şase ani a văzut jocul de şură, Credeam că am de-a
cu ceteraşi plătiţi ce cântau din face cu o vedetă, însă modestia timida lumină
gordonă, printre ei fiind un lui Daniel Leş, privirea sinceră se cerne din acele turnuri
ţigan care purta poale lugi, din ochii albaştri în care se de îndurare,
avea în cârcă o gordonă mare, vede iubirea de semeni, m-au privind, cu ochi stinşi,
venea desculţ prin ploaie, dar făcut să înţeleg că mare eşti sub talăngile infinitului;
nu începea balul fără el. dacă te smereşti. Credinţa că
Impresionat de expresia toate lucrurile sunt în mâna lui singurătatea singurătăţii
ceteraşului i-a creat în lut D-zeu, îl fac pe Daniel să învaţă vocile
chipul. recunoască puterea Celui care şi limba tăcerii,
În 2005 Daniel cu soţia îl ajută să rămână dacul coborând scările amintirii
sa deschide Pensiunea ”Casa autentic supus, întors la cele somnului,
Olarului” la Baia Sprie, unde sacre: LUTUL. cu acea înţelepciune rece
cei care doresc să-l viziteze pot Gabriella Costescu a sorţii şi a morţii.
fi găzduiţi în camere decorate Sighişoara LAZĂR LĂDARIU
rustic. Oaspeţii pot asista la redactor șef adj. RadioTv Unirea.
55