Page 62 - unirea 3
P. 62
colindători, / vin dintr-un departe de mâine” cerul îngropat în noi: Pe-
timp / pe care nu-l ţin (Mâine). aici a trecut Dumnezeu / și
minte - / cu chipuri de Conștient de le-a lăsat toate la vedere /
copii / pe feţe de bătrâni, / complexitatea menirii sale ici-colo câte-o urmă de
încât acum pare-nainte. de slujitor al cuvântului, zbor / ici-colo câte-o
(Colindători). În relația sa Nicolae Băciuț se proclamă cădere.” Stând la taclale
cu timpul, poetul se află veșnic ucenic într-ale cu Dumnezeu, Băciuț îi
mereu la o răscruce, mereu cuvântului și, oscilând vorbește - în acea clipă
încercând să descopere între cer și pământ, străbate unică de îngerire - cu
direcția în care se scurge – singurând - drumul spre cuvintele Poeziei: Cum să
acesta: „O, prea mult cer îngerire. „Sunt ucenic întru spui: / Doamne, îți las ție
am îngropat în mine / și cuvânt, / învăţ culori doar viața mea, / să i-o dai celui
răsăritul parcă-i asfințit - / de la cer / şi rănile de la nenăscut / să moară el în
nici vârsta nu mă pământ, / învăţ să nu ea? / Cum să spui:/ e
recunoaște / și dimineața-i rămân stingher, / din dimineață, Doamne, / și nu
noapte ce-a murit.” lacrimile mele să mă- mă pot însera? (Cum să
(Toamnă de primăveri). ncânt; (Îngerire). spui). Abordarea e
Uneori la Băciuț timpul Implicarea în actul creator profundă, serioasă, gravă,
capătă materialitate, se e totală, iar destinul de dovedind tot mai des încer-
sparge, se face țăndări, poet e asumat: Locuiește carea poetului de-a învinge
permițându-i să fie poet, poetul în mine - / soldat moartea prin oferirea de
profesor, redactor, director civil / așteptând soluții de supraviețuire:
la Cultură, tată, bunic, soț, îndelungata permisie. (Un prin actul creator, prin
prieten..., dar imediat soldat civil). Uneori oprirea timpului în loc în
devine timp poetic, poemul este O gură / plină momentul acela de zbor
funcționând după propriile- / de zăpadă (Poezia), - îngeresc, prin posibilitatea
i legi și întrupând, în purifică, umple viața de alb reîntoarcerii în cei
momentul magic de și de lumină, aduce alinare, nenăscuți.
înălțare, trăiri și simțiri alteori – tulbură, e Nichita credea că
interioare: Timpul s-a rupt strigătul oprit despre care un poet este cu atât mai
/ timpul s-a spart / secunda vorbea Nichita Stănescu, e măreț, cu cât cei care-l
se scurge / înapoi, spre „țipăt / uitat / într-o rană.” citesc nu pe el îl
start (Secunde). Și-atunci (Ars poetica). Dar „înainte descoperă, ci pe ei înșiși.
poetul se / ne întreabă cu de toate - spune poetul - Nicolae Băciuț scrie
nedumerirea celui care a scrisul e bucurie. O versuri în care noi, cititorii,
învățat lecția întrebuințării bucurie atât de mare încât ne regăsim. Poetului
timpului, a știut că el este te face să nu mai simți Nicolae Băciuț – la
averea noastră cea mai de truda pe care o aniversară – alături de
preț și totuși constată că presupune.” (Aproape prețuirea și admirația
fuga lui este de neoprit și departe). Și scrisul mai noastră - urarea de-a scrie
de neîntors: „Un an mai înseamnă „să stai de vorbă multă vreme de-acum
nou, / dac-o să vină, / cel cu Dumnezeu” pentru că înainte, așa cum ne-a
vechi, atuncea, / unde „dacă nu vrei să stai de obișnuit, cu talent și har,
pleacă?” (Noul an cel vorbă cu Dumnezeu de ce iar prietenului Nicu Băciuț
vechi). Face suma să mai scrii.” (La taclale - zile multe, frumoase,
primăverilor din toamne și cu Dumnezeu). De altfel înveșmântate în lumină și
pendulează mereu între un în poezia lui Băciuț, senin, nepoți jucăuși și
ieri și un mâine, un răsărit Dumnezeu nu e căutare, nu sturlubatici, iubitori de
și un apus care și-au e neliniște, nu e îndoială, ci cărți și de cuvânt, înzestrați
amestecat rosturile și e certitudine, e prezență cu puterea „de-a-i face-
direcțiile: „Sunt tot mai permanentă, Dumnezeu e apusul răsărit”.
aproape / de ieri / mai în suișuri și-n căderi, e în Prof. Rozalia Truța
60
