Page 46 - unirea 11
P. 46
11
Veronica Balaj
La ora barbară, turquoaz
Ochii heruvimilor
tăinuiesc în adâncurile
de la Marea Moartă
înflorirea apei turquoaz galeş, indecis,
un turquoaz nemaiumblat
de visele mele...
şi te-am chemat
părtaş să-mi fii
la ora când marea-i barbară,
cai nărăvaşi au coama din raze de lună
sorb apa-nflorită turquoaz
în urmă, mugurii unei bolnave întrebări
exultă în mine:
oare veşnicia te va ucide
a doua oară?
Trofeu ascuţit întrebarea
Adjectiv halucinant
Lumina, trapezistă blondă,
balansează… pădurea moştenită de la bunicul meu
uneori e mistuită
Eu, spectatorul, de luceferi sarcastici
purtând manuşi pictate
într-un imperiu circular, ficţional, şuierul vântului pieziş-gălbui
aştept saltul de foc şi ochi capricioşi, alunecoşi, magnetici,
de unde va ploua peste lume cu vorbe strepezesc întunericul de-a valma
fosforescent-înţelepte cu stelele voluptos căzătoare
pentru good Earth.
halucinant, într-o noapte, i-au dat foc
O fi ceva poate şi de anul ăsta,
nu doar şters, tremurător, nimicul... bunicul îşi arunca
haina înseilată cu veşnicie
O fi ceva şi de această vară peste crengile-oase trosnind…
în bluzon orange stinse pârjolul,
ca un râs inutil ascuţit... în timp ce ademenea moartea
trunchiurilor verzi
O fi ceva la urmă din prezentul ludic, cântând, izvodind poveşti,
salt transfigurat de banalitate sărbători vesele şi alte lucruri
şi versetele cărţii sfinte… despre care moartea
habar n-avea.
46
