Page 51 - unirea 11

11
mă vor ameţi.
Am să adun umbrele paşilor tăi
Şi am să le sărut.
Îmbătat de beţia căutării
voi poposi la ţărm şi voi întreba algele a speranţei. O revelaţie metafizică prin care converti-
pe care le-am rănit, mângâindu-le. rea senzaţiilor duce la o evaziune germinativă.
Şi, dacă nici ele nu mă vor îndrepta spre tine,
am să te caut prin ierburi, „Cât suflet în frunze
o dată cu soarele... Şi-n gene cât vis?
Când te voi găsi, am să-ţi înapoiez povaţa Prigoană bietelor muze,
Şi te voi ruga să mă ierţi… Cu lacăt la ochiul închis?
Algele rănite am să le strâng în braţe
Şi cu braţele pline, vom porni mai departe.” Revino la mine,
(Legământ) Acolo, în colbul întinsului,
La răscrucea dintre mine şi tine
Poetul nu încearcă să iasă din timp, dimpotrivă Aveam strajă frunza pământului.
îl ademeneşte pentru a-l răpi aparenţelor şi a-l dărui
esenţei. La streaşina zorilor,
Acolo vom găsi adăpost
„Mi-a înflorit feciorelnic grădina, În lăstărişul din sufletul norilor
Cântări voievodale sub stele, Ne-om ruga să fim iarăşi ce-am fost”
La streaşina crucii unde lumina (La răscrucea dintre mine şi tine)
Umple potire cu aşteptările mele.
Când o poezie se naşte, ea alungă spectacolul
Mă dărui plăcerii în braţe să strâng derizoriu al cotidianului. Când o poezie se alătură al-
Logodnicii serilor liniştite de mai, teia, ridicolul capriciilor absurde este anulat de reali-
Când greierii dau petreceri în crâng tatea trăirilor tainice. Doar aşa se naşte inexplicabila
Cu păcatele noastre întoarse din rai… înţelepciune a cuvintelor ce vor aduna amintirile.

La marginea gândului meu ostenit „Îţi anunţai plecarea de hoinar
Spre universul mărginit de ape,
Cu arome din spinii-prelaţi,
Atârnă-n cireşul curând înverzit Lăsând aici, ca piatră de hotar,
Un stâlp de lacrimi, răsărit aproape.
Clopotul-suflet al celor plecaţi.
Eram în pragul porţii de acasă,
De aceea, încerc acum prin cuvânt
Când frunza teilor valsa în vânt,
Să deschid o fereastră spre cerul senin,
Se auzea în câmp râzând o coasă
Şi pe miriştea necuprinsului sfânt
Şi iarba-n râsul coasei înnoptând.
Să construim altarul fiecărui măslin…
Ţii minte, eu i-am dat poruncă:
În care rădăcina celui plecat
De supărare, cont să nu mai ţii…
Să fie în rodul câmpiilor vaste,
Ardeau atunci în vălătuci, pe luncă,
Şi să-l zidim fără nici un păcat
Îmbrăţişări crispate de copii.
În catedrala credinţelor noastre.”
(În catedrala credinţelor noastre) În liniştea purtată de-nserare
Dantele de reproş ne fluturam:
De cele mai multe ori experienţa poetică se Tu — dinspre zarea visurilor tale,
confundă cu cea mistică. „Tot ce este vizibil se leagă Eu — dinspre plânsul meu proptit în geam”.
de invizibil” - afirma Novalis. În acest volum de poezii (În asfinitul tatei)
răspunsul căutat nu e găsit, ci primit printr-o transfi-
gurare artistică, printr-o integrare în taina pecetluită Nevoia de istorie, cred, se naşte din nevoia de

51