Page 34 - Moara cu noroc

Moara cu noroc 33

XI
Vineri după Sfântul Dumitru se ţinu judecata. Răuţ şi Acrişor fuseseră prinşi chiar în ziua când îl aduseseră pe Ghiţă
la Ineu, Acrişor acasă la el, iară Răuţ în pădurea de la Şicula, unde se aflau turmele. Tot în acea zi jandarmii au mai
prins încă vreo şase alţi oameni bănuiţi şi au găsit cei trei cai lăsaţi de pripas în hotarul Fundurenilor; însă urma celor
două slugi, feciorul şi vizitiul, era pierdută, încât nu se ştia dacă au fugit ori au fost ucişi şi îngropaţi la loc bine
ascuns, ceea ce, după sângele aflat pe capra trăsurii şi după bălţile de sânge de lângă trăsură, părea mai de crezut. Pe
Buză-Ruptă şi pe Săilă Boarul nu-i putură prinde decât treizeci şi şase de ceasuri în urmă, la Salonta, cale de vreo
două poşte înspre Oradea-Mare, şi nici nu se mai întoarseră cu ei la Ineu, ci-i duseră drept la Oradea- Mare, unde
aveau să fie judecaţi şi unde se aflau şi ceilalţi, afară de Lică, pe care judecătorul îl ascultase mai nainte decât pe toţi
ceilalţi şi-l lăsase iar să-şi caute de trebile stăpânilor.

Încă pe când se urmau cercetările, Ana veni la Oradea-Mare, cu popa, vărul lui Ghiţă, aducând, după sfaturile
bătrânei, şi bani cu dânsa, căci banul, zicea bătrâna, drege toate lurcrurile; dar nu i se dădu voie să-şi vadă soţul.
Plecând acu de a doua oară, pentru ziua de judecată, la Oradea-Mare, ea era cu atât mai pierită cu cât o mai mustra şi
gândul că n-a făcut nimic spre a uşura soarta soţului său, pe care, după cele aflate în urmă, începuse a-l crede
nevinovat.
— Nu te tulbura fără de vreme, fata mea, îi zise bătrâna, liniştită ca totdeauna. Aşteaptă să vezi, pentru că nu ştii
dacă în ziua când se va întâmpla — Doamne fereşte! — lucrul de care te temi, el îţi va părea atât de grozav cum îl
vezi acum în închipuirea ta: aşteaptă să vezi, şi dacă durerea-ţi va fi adevărată, plângi trei zile de-a rândul, apoi zi:
"Tu, Doamne, ai voit aşa!", te şterge la ochi, caută-ţi un alt izvor de mângâiere şi mergi cu el mai departe, căci viaţa
e scurtă şi n-ai timp să te opreşti mai mult în cale.
Aşa vorbea bătrâna, fiindcă era bătrână; Ana însă era tânără şi nu îndrăznea să privească în viitorul îndoios şi parcă
nesfârşit de lung, iară când ochii o furau, ei i se umpleau de lacrimi.
Dar Ana nu era dintre oamenii în mintea cărora gândurile grele se pot încuiba. Încetul cu încetul, ea se mângâia cu
gândul că Ghiţă nu se poate să fie vinovat, şi numai când se văzu în mijlocul lumii ce se adunase la judecată simţi iar
greutatea pe inima ei.
Cel dintâi adus înaintea judecătorilor fu şi astă dată tot Lică, omul înalt şi uscăţiv, care totdeauna ştia să tragă
asupra-şi privirile altora.
Ana se făcu albă ca varul când îl văzu intrând, şi ochii ei mari rămaseră, ca odinioară, aţintiţi la faţa lui aspră şi
nemişcată. De la acest om atârna soarta lui Ghiţă, căci dacă el scăpa, nici Ghiţă nu putea să fie osândit: ea urma deci
cu încordată luare-aminte, şi inima i se încălzea la fiecare cuvânt rostit de dânsul.
Lică se ştia sprijinit de stăpânii săi, dintre care unii erau pătrunşi de nevinovăţia lui, iară alţii, ca oameni cu multă
trecere, puteau să-l apere pe sub mână, deşi poate că-l bănuiau; cu toate aceste, el ştia de ce e vorba, aflase că mai
mulţi dintre judecători îl bănuiesc şi aşa îşi dete răspunsurile scurt şi desluşit, neabătându-se întru nimic de la
mărturisirile ce făcuse pe când fusese luat pentru întâia oară la cercetare. Se bizuia Lică pe cât se bizuia pe ajutorul
stăpânilor săi, dar mai mult se bizuia pe chiar a sa cuminţenie.
Înainte de toate el spusese că nu ţine minte să fi vorbit la Moara cu noroc despre arândaş şi despre slujnică, ori că
Săilă să fi plecat cu Buză-Ruptă drept la Ineu, iară când i se citiră mărturisirile celorlalţi, el răspunse scurt:
"Se poate, dar eu nu-mi aduc aminte". În urmă el tăgădui că Răuţ ar fi venit în noaptea aceea cu o muiere la el,
zicând că n-a venit decât să-i spună c-a pierit o parte din turma ce se afla în pădurea de la Fundureni şi că birtaşul şi
sluga lui trebuie să se fi înşelat când au văzut şi o femeie.
Ana începu să răsufle mai uşor. Adică, atunci noaptea, s-a dus Lică să-şi caute de turmă.

Judecătorii erau însă de altă părere. Era dovedit cu destule mărturii ceea ce Lică tăgăduia; ei socoteau dar că el
dinadins nu-şi aducea aminte de nimic din cele ce pot să întărească bănuiala căzută asupra lui Buză-Ruptă şi a lui
Săilă, pentru că era înţeles cu dânşii. Iară cât pentru muiere, el tăgăduia, pentru ca să nu fie silit a o numi, lucru
pentru care mulţi dintre cei de faţă îl lăudau, aşa, în taină.