Page 33 - Moara cu noroc

Moara cu noroc 32

— Vezi că e făcută? grăi Lică iar încet: acum râde şi tu, cum râd eu. Şi să ştii că azi, nu mai departe, am să mă plimb
cu ţigara în gură printre oamenii ăştia şi să râd de prostia voastră.
— Măi Lică, bagă de seamă că puşca-i încărcată şi, dacă-mi pierd răbdarea, o pierd de tot! îi zise Pintea.
Cu toată cumpătarea lui Pintea, câţiva oameni se luară după dânşii, iară unde se adună în asemenea împrejurări
doi-trei inşi, peste puţin lumea se îngrămădeşte. Pe când ei sosiră la cazarmă, tot Ineul ştia că Pintea, căprarul, l-a
prins pe Lică Sămădăul şi că era să-l împuşte pe drum, în mijlocul uliţei, şi vreo cincizeci de oameni doritori de a
afla ceva despre cele petrecute veneau în urma lor. Pintea mergea drept înainte şi se făcea că nu vede şi nici nu aude
nimic.
— Ce căutaţi aici? le zise oamenilor unul dintre jandarmii ce stăteau la poarta cazărmii. Haid! acasă!
— Apoi de! nu te mira, grăi Lică, oamenii vor şi ei să vadă mânia lui Pintea; era să mă împuşte pe drum; zice că are
el să mă dovedească pe mine şi chiar dacă n-aş fi vinovat...
— Asta n-am zis-o, grăi Pintea, dar zic acuma că, dacă n-ajungi tu acum în furci, nu mai e dreptate în lume.

— Aşa o fi! zise Lică, apoi se întoarse spre oamenii ce iar se îngrămădiseră spre dânşii. Măi, adăugă apoi, să meargă
cineva dintre voi la domnul Vermeşy, la curte, şi să-i spuie că ieri noapte i-au pierit vreo 70 de porci din turmă şi că
eu am fost prins şi nu pot umbla să-i caut.

Lică-i cunoştea bine pe oameni; nu unul, ci zece plecară deodată, fără ca să-şi dea seama despre ceea ce fac, numai
pentru ca să poată zice că şi ei au făcut ceva în nişte împrejurări ca aceste.

— Uite cum se duc! zise el dar mulţumit şi intră pe poartă. Înaintea comisarului, Lică spuse că a văzut cuţitul la Săilă
Boarul, şi când îi arătară biciul, el zise dezgheţat:
— E al meu. Se vede că l-aţi găsit la Moara cu noroc, de unde cred că aţi luat şi cuţitul.
Mai departe el nu voi să spuie nimic, ci ceru să i se dea voie să plece, fiindcă are treabă şi nu putea să-şi piardă
vremea pe nimicuri. Şi era destul să înşire numele stăpânilor săi, pentru ca comisarul să simtă că nu va putea să-l ţină
închis, căci Lică ştia să-şi alege stăpânii şi putea să şi-i aleagă după plac, deoarece nimeni nu ştia să păzească o
turmă şi să o vândă atât de bine ca dânsul. Alegea dar tot oameni cu trecere, precum era Vermeşy, care, la nevoie,
puteau să-i facă şi ei câte o treabă.
Domnul Vermeşy Arpad avea trei turme şi nu se mai îndoia că în timp de câteva zile le pierde pe toate trei dacă se
răspândeşte ştirea că Lică a fost prins. Nu mai lipsea decât să afle că i-au şi pierit cei şaptezeci de grăsuni din turmă
şi să intre la comisar cu vorbele: "Pe răspunderea mea să-i dai drumul, ca să-mi caute porcii!"
Iară răspunderea lui Vermeşy mergea foarte departe, căci el era prieten cu judecătorii, din care unul avea şi el o
turmă sub paza lui Lică, şi avea mare trecere la dl fişpan, care putea să-l sufle pe comisar, ca să se trezească tocmai
cale de trei poşte. Dacă Lică e vinovat ori nu, de asta nu prea era vorba: la urma urmelor, parcă toţi ucigaşii se
pedepsesc!? Mai ales când oameni prea cumsecade au trebuinţă de dânşii...

Pe când dar jandarmii se întorceau cu Ghţă la Ineu, Lică ieşea cu dl Vermeşy pe poarta cazărmii, în faţa lumii
adunate aici.
— Nu-ţi face gânduri grele, îi zise el lui Ghiţă în treacăt. Lasă-te numai pe mine.
Ghiţă nu-i răspunse nimic, ci privi numai la el, ca omul pe care nu-l mai atinge nimic. Plecase de acasă fără de a fi
grăit vreun cuvânt cu Ana ori cu bătrâna, fără de a-şi fi pus gospodăria la cale şi fără de a fi aruncat măcar o privire
la copiii săi; nu-i mai păsa de nimic, dar nimic nu mai voia să ştie.
Iară Pintea era obosit şi se duse să se culce, lăsând să mai caute şi alţii urma făcătorilor de rele.