Page 40 - Moara cu noroc

Moara cu noroc 39

încuie uşa, desfăcu cu mâna tremurătoare teancul şi începu să cerceteze hârtiile.
— Asta e! grăi punând la o parte hârtia din care lipsea o bucăţică. Jur pe sfânta cruce că am văzut-o în mâinile ei!
Ea cercetă apoi hârtiile noi pe care le bănuise din început. Una dintre ele parcă era împunsă cu acul tocmai la mijloc
şi, cercetând mai departe, ea află cincizeci şi trei de bucăţi care erau astfel împunse, ca şi când ar fi fost trase pe o
sârmă subţire.
Ea puse hârtiile una peste alta, apoi se întoarse cu capul ridicat la soţu-său şi-l deşteptă din somn.

— Ce-i?! Ce s-a întâmplat?! întrebă el speriat.
— Vino cu mine! îi zise ea. El se ridică cu grăbire şi plecă buiguit în urma ei.
— De unde ai tu banii ăştia? întrebă ea, arătând la hârtiile de pe masă.

Ghiţă tresări, cuprins de spaima ucigaşului prins asupra faptei.
— Mai ştiu şi eu?! răspunse el. De la drumeţi.

— Ghiţă! îi zise ea. Nu te juca cu dracul! Banii ăştia, câţi sunt aici, toţi i-ai primit de la un singur om. Hârtia asta, din
care lipseşte o bucată, a fost o dată în mâna mea: i-am dat-o femeii pe care o ştii şi tu, în ziua când a fost ucisă, iară
aceste cincizeci şi trei de bucăţi sunt însemnate cu acelaşi semn, şi tot aşa trebuie să vie de la unul şi acelaşi om, şi
anume, de la ea, căci la ea am văzut bani noi ca şi aceştia. Din două una: ori tu eşti amestecat în trebile aceste, şi
atunci nu e bine, ori nu eşti amestecat şi nu ştii să te fereşti de oamenii răi, şi atunci iar nu e bine. Dacă-i aşa, apoi
pune chiar acum caii la trăsură, căci vreau să plec de aici cu copiii mei.
Ea rămase cam zăpăcită când văzu că el, în loc de a se tulbura, o priveşte cu dragoste şi bucurie.

— Copiii aceia sunt şi ai mei, zise el, lasă-i numai, că e grija mea de dânşii. Carevasăzică, sunt însemnate hârtiile? Şi
eu am căutat semne pe ele, dar n-am găsit nici unul. Ce fel de semn e acela?

— Iată, răspunse Ana mai domoală, punând hârtiile în faţa luminii; vezi împunsătura aceasta?
— O văd acum! o văd prea bine şi-l ţin minte pe omul de la care le-am primit. E un om, urmă el peste puţin cam în
silă, pe care nu-l cunoşti, dar ai să-l cunoşti într-o zi.
Grăind aceste, el se apropie de dânsa, îi luă capul între mâini şi o sărută mai de multe ori pe frunte.
— Să nu-ţi faci gânduri rele, zise el iar, şi să nu te miri dacă mă vei vedea câteodată cam schimbat din fire; eu
trebuie să scot la capăt un lucru greu. Acum mă duc, chiar acum, ca să fiu mâine dimineaţă aici, aşa ca nimeni să nu
ştie c-am fost dus peste noapte. M-ai înţeles? Du-te şi te culcă şi fă ca şi când n-ai şti nimic.
— Dar unde te duci? îl întrebă ea îngrijată.
— Am să-ţi spui, răspunse el, apoi strânse hârtiile şi plecă. Peste puţin el călărea în treapăt mare de-a lungul
drumului de ţară spre Ineu, iară pe la miezul nopţii îl aştepta într-una din odăile mai retrase ale cazărmii pe Pintea,
care se dusese cu banii la arândaşul.
— Puţină treabă, grăi Pintea, dar tot e ceva. Ar trebui să ai mărturii că ai primit banii de la el; însă Lică e om viclean
şi n-are să-ţi dea decât între patru ochi.
— Atunci ce să facem? întrebă Ghiţă.
— Multe ar fi de făcut, grăi Pintea, numai dac-ai fi tu om mai viclean, dacă n-ai fi atât de prost, ca să-l aperi când
vrei să-l surpi. Ştii tu că sluga ta, Marţi, e omul lui Lică?
— Marţi?! strigă Ghiţă.
— Nu te aprinde, îl întâmpină căprarul. Acum trebuie să-l ţii, căci altfel ni se strică toată treaba. I-am găsit eu noima
şi lui Marţi. Îţi spun numai atât, că am aflat multe, dar încă nu destule, căci de Lică cu una, cu două nu te poţi
apropia. Dacă m-ajută Dumnezeu, în câteva zile am să dau şi de cei doi morţi: le sunt pe urmă. Nu s-a sfârşit încă
judecata: mai va — fie chiar până la împăratul! Iaca ce-ţi spun eu ţie: banii împunşi cu acul sunt de la bancă, unde
hârtiile se ţin în teancuri de câte o sută de bucăţi, trase pe o sârmă subţire, ca nimeni să nu poată fura din teanc fără
de a rupe sârma ori pecetea de la capătul ei, şi e ştiut că domnişoara aceea a luat banii de la bancă înainte de a fi
plecat de la Ineu; argintul e de la arândaşul, însă el a avut mai ales hârtii mari, însemnate la un colţ cu o slovă