Page 8 - Revista Paisiana Nr 9 Noiembrie 2024
P. 8

a introduce în viaţa chinoviilor practica rugăciunii lui
        Iisus, în dorinţa de a face posibilă pătrunderea în mar-
        ile comunităţi monahale a curentului isihast. Această
        acţiune de înnoire a găsit un exemplu nu numai în
        învăţătura scrierilor vasiliene, dar şi în activitatea de
        stareţ a acestuia. Ceea ce Sf. Paisie a reprezentat pen-
        tru comunităţile chinoviale, la o scară mare, a realizat
        stareţul Vasile pentru micile schituri din munţii Vran-
        cei şi Buzăului.
               În privinţa cãilor vieţii monahale, Sf. Paisie
        expune învãţãtura tradiţionalã ortodoxã: în singurãtate
        totalã, în tovarãşia a doi sau trei monahi sau în comu-
        nitate, de obşte, formã pe care o păstrase de la cuviosul
        Vasile dela Poiana Mărului. Opera acestuia dezvoltată
        în Ţările Române a avut o mare influenţă în Ortodoxia
        rusă. Sistemul stăreţiei practicate de el s-a răspândit în
        veacul al XIX-lea la un număr de 117 mânăstiri şi
        schituri din 35 de eparhii. Biograful cel mai complet,
        protoiereul Serghie Cetferikov, enumeră peste 200 de
        călugări, persoane civile, arhimandriţi şi episcopi care
        au răspândit mişcarea paisiană până în pragul primului
        război mondial. De asemenea, numeroase manuscrise
        slavone ale Sf. Paisie s-au răspândit în copii şi se
        păstrează în mânăstirile din Bulgaria, din Serbia, din
        Athos şi din alte biblioteci publice de peste hotare.


                                          Paisianismul este un curent de
                                reînnoire monahală şi de redescoperire a trăirii
                        isihaste, care a generat o adevărată mişcare duhovnicească

                     în spaţiul cultural al Ortodoxiei româneşti, dar şi al celei din Estul
                  Europei. Acest curent spiritual a influenţat operele marilor scriitori ruşi,
                 Dostoievski şi Tolstoi, pentru că părinţii lor duhovniceşti au fost ucenici ai

             Sfântului Paisie de la Neamţ. Scopul vieţii duhovniceşti a Sfântului Paisie a fost
          trăirea isihastă a părinţilor de odinioară. Acest lucru pentru că isihasmul este însăşi
          esenţa trăirii monahale ortodoxe. Isihasmul înseamnă tăcere, liniște şi este o tradiţie
          ascetică apărută undeva în secolele IV-V, dar organizat ca mişcare duhovnicească în
          secolele XII-XIV, având ca scop „să-l conducă pe om la o relaţie personală şi la o co-

           muniune cu Dumnezeu”. În centrul trăirii isihaste stă rugăciunea inimii: „Doamne,
             Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. După o
                perioadă de criză, iată că în secolul al XVIII-lea, prin Sf. Cuvios Paisie de la

                  Neamţ asistăm la o renaștere a isihasmului. Lucrarea sa, continuată de
                    numeroșii ucenici din întreg Răsăritul Ortodox, a făcut posibil ca în
                           veacul al XX-lea în faţa provocărilor ateist-comuniste din
                             societăţile est-europene, monahismul să reziste şi să
                                     reuşească o excepţională înflorire după

                                                  căderea acestuia.

           8                                              PAISIANA  nr. 9 / noiembrie / 2024
   3   4   5   6   7   8   9   10