Page 30 - revista arpia 21_Neat

Luasem tot sub stăpânire, cer și mare și uscat,
Nopți, o mie, eu Califul pe covoru-i fermecat;
Din senin creșteau în cale-mi nori cu foc de Prometeu,
Cai focoși, strânși în zăbale, se înșiruiau mereu.
Nu mă-nfiora lumina, vântului pierit-a șoapta,
Eu îi ocoleam, spre țintă, și pe stânga și pe dreapta;
Străbătând doar infinitul dintr-o zare-n altă zare,
Întâlnirea-mi cu pământul, se numea aterizare.

Pe pământ doar gravitații, antiteze și sinteze,
Ființe înduioșătoare dar și hidre siameze;
Genii-n haos, pușlamale, mulți prezenți, dar mulți și foști,
Caractere și lichele, mulți deștepți, dar și mulți proști.
Unii știu la instrumente, alții dau numai din gură,
Vrând să cânte-o simfonie, s-au oprit la uvertură;
Cei mai mulți rămân în squerzzo, cei puțini merg la final,
Cei puțini știu ce-i orchestra, iar cei mulți știu la țambal.
Se adună-n grup mulțimea, pentru cei puțini nu-i loc,
Fără gânduri, urlă-ntruna, ei sunt mulții lui Moțoc,
Gândul bun, găndirea amplă, pentru ei e ca un prag
Căci gândirea lor e roaba bolului din esofag.
Filozofi cei mulți? Aiurea! Mai degrabă firoscoși,
În orgoliu-și țin măsura, ei, de fapt, doar bieți fricoși,
Iar când sunt și ei eroici, plini de ei, plini de curaj,
N-au nevoie de potrvnici, vor un câmp de braconaj:
“Cum, că traiul e cum este, și e mai mereu cam dur,
Luptător să fiu? Mă lasă! Mai ușor e să fiu fur!”
“Cei bătrâni?- ne stau în cale și de molii sunt prea roși.
Noi făcut-am tot ce este, n-am avut nicând strămoși!”
“Suntem primii, suntem unici, suntem doritori de viață,
Țopăim și-n răs ne râde hăhăitul de paiață;”
„Împărțit-am lumea-n patru!”-. simfonie de afon:
Unu-i vesel, altu-i tragic, unu-i mim, altu-i bufon.
Iele vin de-ndată-n grabă, dornice să ne deslege:
„Nu iubirea ne-a fost mamă,noi suntem făcuți prin lege!
Avem sufletul în două, parte scârbă, parte silă,
Nu-mi vorbi de bunătate, de blândețe sau de milă,
Remușcări? Ce-mi pasă mie, sufletu-mi e gol, e hău,
Eu nu țin decât la mine, eu sunt bun iar tu ești rău!
Cel bătrân îmi e povară, mai ales că el preferă
Sâ respire-n libertate aerul din atmosferă!”
Fă-l să uite cardinalul nord sau sud, sau est sau vest:
„Dragostea-mi fără măsură, te va ține la arest!”
Liniștea-i va fi trezită doar de sunetul de corn,
Iar sfârșitul să îi vină ca un dar sosit prin horn !

M-am trezit de-odat și visul, am gândit că e doar vis,
Alb tavanul îmi apare, alb în ochii ce-am deschis
Și-m întreb nedumerirea, e extaz, e agonie,
E trecut, prezent sau este viitor ce va să fie ?
Mi-amintesc că ieri mulțimea, ca bătrânii să nu moară,
A emis, ca text de lege, Ordonanța Militară,
Și de-acum, Doamna în Negru nu va mai veni nicicând,
Să mai mor ?- nicio nădejde, nu cumva să am vre-un gănd !

Aeronautica - ARPIA , nr. 21, martie , 2020 27