Page 3 - PROIECT CRISTI final (revizuit) CORECTAT
P. 3

1. INTRODUCERE


               Existenţa tuturor organismelor vii este legată  nemijlocit de schimbul de materii cu natura
               înconjurătoare. Acest schimb poartă  numele de metabolism. Toate procesele vitale, precum şi
               toate activităţile pe care le realizează omul în timpul vieţii se efectuează pe baza unor cheltuieli
               energetice. Elementele care acoperă necesităţile energetice se găsesc în mediul extern şi poartă
               numele de alimente.
               Prin aliment se înţelege orice produs care, introdus în organism, serveşte la menţinerea proceselor
               vitale, asigură creşterea şi refacerea celulelor, precum şi activitatea depusă, fără  a fi dăunător
               sănătăţii, ci, dimpotrivă,  contribuie la întărirea ei. Alimentele sunt alcătuite dintr-o serie de
               substanţe sau factori nutritivi.
               Principiile alimentare sunt substanţe bine definite din punct de vedere chimic, care au un anumit
               rol în organism în ceea ce priveşte nutriţia. Principiile alimentare indispensabile omului sunt:
               proteinele, lipidele, glucidele, sărurile minerale, vitaminele şi apa.
               •       Proteine - elemente ce stau la baza oricărei structuri celulare, sursa externă organismului

               fiind alimentaţia. La rândul lor, proteinele sunt de două tipuri: proteine animale (din carne, ouă,
               peşte, lapte, derivate din lapte), cu valoare structurală mai mare prin conţinutul de  aminoacizi
               esenţiali, şi mai greu absorbabile la nivel digestiv, şi proteine vegetale, mai uşor de absorbit prin
               mucoasa intestinalăşi lipsite de unii aminoacizi esenţiali.
               •       Glucide (hidrocarbonatele) - elemente cu valoare mare energetică ce pot fi utilizate rapid

               de către celule fie direct, din curentul sanguin, fie extrase din depozitele de glicogen din ficat sau
               prin transformarea lipidelor din celulele adipoase.
               •       Lipidele  -  elementele care pot fi utilizate  şi ele direct din curentul sanguin, sau din
               depozitele adipoase. Sunt sursa preferată de energie pentru organism
               •       Sărurile minerale - sunt dizolvate în apă şi au roluri de componente ale unor structuri dure
               precum oasele sau dinţii, menţin echilibrul hidro-electrolitic, asigură  funcţionarea normală  a
               sistemului muscular, transportul prin pereţii celulari, polarizarea membranelor celulare,
               transmiterea impulsului nervos etc.
               •       Fibrele - sunt părţi ale alimenteleor de origine vegetală, în general, formate din glucide
               care nu se digeră, în schimb au rol important în menţinerea unui tranzit normal şi de detoxifiere a
               intestinului gros.
               •       Apa - component esenţial al tuturor celulelor organismului, are multiple roluri, în acest
               caz fiind transportorul nutrienţilor către celule, în paralel cu eliminarea deşeurilor şi produilor de
               metabolism, echilibrarea acidităţii mediului intern, reglarea temperaturii etc.
               Din punct de vedere al rolului pe care-l îndeplinesc în organism, ele se împart în două grupe :


               - energetice sau calorice , din care fac parte glucidele şi lipidele



               - protectoare sau de întreţinere , care poate fi divizată în doua subgrupe, şi anume:
               •       cu rol plastic, de refacere, în care intră proteinele şi unele săruri minerale (Ca, CI, K etc.)
               •       cu rol catalitic, reglarea unor reacţii chimice, în care intră  vitaminele, unele săruri
               minerale (cupru, cobalt, iod etc.) şi apa.
               Metabolismul propriu-zis reprezintă transformările ce au loc în celulele vii pe seama substanţelor
               nutritive, prin care se formează, se reînnoieşte protoplasma celulară  şi se furnizează  energia
               necesară  desfăşurării acestor procese  şi fenomenelor biologice.  El se produce în doua faze  şi
               anume: una constructivă (anabolism) şi celulară distructivă (catabolism).

                                                              3
   1   2   3   4   5   6   7   8