Page 66 - Et in Arcadia Ego -Mima

către cei rămaşi, pentru că nu puteam să le
periclităm poziţiile. Aproape că puteam fi număraţi

pe degetele unei singure mâini. Iată-i pe câţiva pe

care mi-i mai amintesc : conf. univ. Nicolae Murafa
(nea Muri), lector univ. Dumitru Roman (Mitică),

Haffer Iutta (cu asemenea nume nu puteai nicicum

să fi membru de partid), Irina Tănăsescu (cu
cetăţenie poloneză), Cornel Negulescu şi poate încă

alţi câţiva. Eram puţini şi era normal să fie aşa când

toate directivele partidului prevedeau mărirea
numărului de membri. În final ajunsese un partid

mamut. Purtam însă cu toţii o povară izvorâtă din

statutul de paria pe care îl aveam, dar în acelaşi
timp şi o anumită mulţumire că făceam parte din

alte rânduri.

Uitându-mă înapoi realizez că mergeam pe o
sârmă întinsă, la o înălţime mare de pe care puteam

cădea oricând. Ne erau barate drumurile către

promovare indiferent la ce funcţie ai fi aspirat. În
tot acest timp am fost membru de sindicat, nici nu

se putea altfel, ba chiar vicepreşedinte. Aceasta

pentru că aşa suna directiva : la sindicat să fie ales
într-o funcţie de conducere şi un nemembru de

partid. În această calitate am periat în fiecare an

darea de seamă, permanent aceeaşi, actualizând-o.
Sindicatele au fost în vremea aceea una din ruşinile

societăţii.

Permanent am trăit de când am început să
scriu această carte, cu teama că nu voi fi crezut

64