Page 62 - Et in Arcadia Ego -Mima
P. 62

Târziu apoi, fiind la sediul catedrei cu câţiva
                         colegi, pe unii îi bănuiam că sunt informatori, mi s-

                         a comunicat că voi pleca în Maroc pentru a ţine un

                         curs de specialitate. Intenţionat am protestat şi am
                         spus că n-am să plec. A doua zi urcând treptele spre

                         catedră am fost oprit de  Dan Gh. securistul

                         institutului, despre care apoi am auzit că a ajuns
                         general. Nu ştiu cât este de adevărat. Acesta mi-a

                         spus că mi s-a făcut o mare cinste  şi că relaţiile

                         noastre cu regele Marocului sunt dintre cele mai
                         bune  şi că trebuie să mă duc. I-am răspuns că nu

                         trebuie să-şi facă griji pentru că o să plec. Mi-a fost

                         uşor apoi să fac o triere printre cei care fuseseră de
                         faţă la declaraţia mea, cu care ocazie l-am depistat

                         pe cel care raportase securistului.

                                   Altă întâmplare. Prin anul  1985 Jeni îmi
                         spune că am fost căutat de vreo două ori de un

                         colonel; nu mai ştiu cum îl chema şi acest lucru nu

                         are importanţă, pentru că oricum nu era numele lui
                         adevărat. I-am dat telefon la numărul pe care mi-l

                         lăsase  şi  am fost invitat la o discuţie. Unde? La

                         Circa 9 de miliţie pe atunci, circă de care de fapt
                         aparţineam. Am fost amândoi punctuali la întâlnire,

                         şi am ales la propunerea mea să stăm de vorbă pe o

                         bancă din curtea miliţiei. Ne-am aşezat  şi am
                         aşteptat  să deschidă vorba. Cred că nu i-a fost uşor

                         să-mi spună că ar fi bine să devin informator al

                         securităţii. Mi-a argumentat că  şi alţi colegi de-ai
                         mei sunt informatori dându-mi chiar şi un exemplu





                                                              60
   57   58   59   60   61   62   63   64   65   66   67