Page 5 - Cronica-Timpului-mai-2020_Neat
P. 5
PERSPECTIVE
Cronica Timpului l Anul VI lNr. 64 l mai 2020
Rezistenţa naturală faţă de Covid19
Egalitatea dintre oameni este un deziderat, un model de Cum se poate creşte rezistenţa naturală faţă de bolile însemnătate. Sănătatea se construieşte şi se întreţine, nu
ideal social, care merită promovat chiar dacă pare greu de atins infecţioase în general şi faţă de acest virus în special? este un dat care vine de la sine. În ultimii 30 de ani nu s-a
sub toate aspectele. În România nu suntem egali nici măcar Depresia, ca stare sufletească, are un mare rol în scăderea făcut nimic în această direcţie, astfel încât nu trebuie să ne
în faţa Legii, nu mă refer doar la imunitatea parlamentară, rezistenţei faţă de orice infecţie, mult mai important decât mire că românii au o durată de viaţă mult mai redusă decât
dar, faţă de acest virus inegalitatea este flagrantă. Infecţia se crede îndeobşte. media europeană. Primăria Capitalei în parteneriat cu
s-a răspândit cvasi simultan pe tot mapamondul, dar Televiziunea şi postul de radio Trinitas aduc mari administraţia Ilfov ar trebui să demareze, cât mai urgent,
diferenţele de mortalitate între diverse ţări sunt prea mari ca beneficii, care nu pot fi surclasate de niciun alt post, toate acest proiect atât de benefic pentru sănătatea locuitorilor
să ţină doar de amploarea măsurilor antiepidemice. Putem celelalte canale amplificând starea de anxietate, pesimism acestei metropole.
da, totuşi, exemplul Israelului unde s-a aplicat o politică şi îngrijorare. Românii petrec foarte multe ore în faţa Legea stipulează că malul lacurilor trebuie să rămână
de mare fermitate, iar numărul victimelor este redus. Şi micului ecran, în dauna lecturii cărţilor bune, a muzicii sau liber. Nici aici nu suntem însă egali. În jurul lacului
Vietnamul poate servi drept exemplu. În schimb, Italia, practicării exerciţiilor fizice, atât cât pot fi făcute acestea Snagov, o oază de sănătate şi pentru bucureşteni, cei care
Spania, Franţa, Belgia, Marea Britanie, au fost grav afectate, în condiţiile consemnării la domiciliu. În plus, gradul de au achiziţionat terenuri si au construit vile somptuoase pe
Germania mai puţin, iar România nu cred că va atinge 1000 credulitate al concetăţenilor noştri este deosebit de ridicat, malul acestui lac au ocupat chiar şi o parte din luciul de apă,
de decese atribuite COVID atunci când acest material va dovadă şi succesul reclamelor publicitare. Se promovează, au instalat garduri de fier şi ziduri de apărare. Adăugăm
vedea lumina tiparului. Asta, în ciuda revenirii masive în de exemplu, diverse tipuri de pastă de dinţi, care mai de şi deversarea în lac a apelor uzate. Eliberarea malului ar
ţară a conaţionalilor noştri din zonele roşii. Cel mai cumplit care mai indicată, deşi pasta de dinţi românească este, în fi obligatorie, ca şi controlul sub aspect sanitar-ecologic,
focar de pe glob este la New York unde numărul foarte mare experienţa mea, la fel de bună, problema este să folosim aducând, astfel, un spor de sănătate celor care vor să se
de morţi a ridicat grele probleme administraţiei. Aici, ca şi periuţa de dinţi de cel puţin două ori pe zi. Nici o pastă de recreeze. Neglijăm sau chiar desconsiderăm valoarea a tot
la Detroit de pildă, mortalitatea a fost de circa cinci ori mai dinţi nu face minuni! În marile magazine nu găsim pasta ce este frumos în relaţie cu sănătatea. Studiile ştiiţifice bine
mare în rândul afroamericanilor, fapt care a tras un semnal de dinţi fabricată în România nici să tragi cu puşca, deşi susţinute statistic au demonstrat că infarctul de miocard,
de alarmă pentru Africa neagră unde epidemia nu a făcut preţul este mult mai convenabil, iar eficienţa comparabilă. inamicul public numărul unu în prezent, este mai rar în
totuşi ravagii, spre deosebire de Ebola, boală cu mortalitate Igiena bucală are un rol important în cazul rezistenţei faţă zonele în care urbanismul estetic pune un accent deosebit
foarte ridicată, incomparabilă cu cea din COVID19. În ciuda de COVID şi nu numai, practic în toate bolile infecţioase pe ceea ce este plăcut ochiului. Cu alte cuvinte, frumosul
contaminării în grad ceva mai ridicat, explicat prin revenirea cu poartă de intrare nazo-bucală. Autorităţile ar trebui aduce sănătate. Oamenii se îmbolnăvesc mai uşor atunci
în ţară din zonele roşii, etnia romă pare ceva mai rezistentă. să acorde mai multă atenţie acestui aspect, mai ales în când locuiesc în zone îmbâcsite, cu clădiri lăsate în
COVID19 s-a specializat pe specia umană în ansamblu, condiţiile în care cabinetele stomatologice sunt închise, dar, paragină şi cu străzi pline de gunoaie. Rezistenţa faţă de
diferenţele legate de specificul genetic al diferitelor etnii nu oricum, accesibilitatea populaţiei la acest tip de servicii este COVID19 nu se abate de la această regulă. Mai mult, cei
sunt prea exprimate. limitată din motive pecuniare. Propunem ca fiecărui copil care locuiesc în cartiere salubre au mai multă încredere
Vaccinarea BCG a fost abandonată de multe decenii în să i se ofere, din partea statului, un tub de pastă de dinţi şi o unii în alţii. Frumosul influenţează şi viaţa socială.
Europa de vest, unde tuberculoza a devenit foarte rară, în periuţă. Nu trebuie să stăm cu degetul în gură, cum se zice, Calitatea aerului are o importanţă deosebită pentru
timp ce la noi această vaccinare fost menţinută sub formă la acest capitol. sănătate în general şi pentru bolile respiratorii în special.
generalizată.Vaccinul BCG este un stimulator al aparatului În cazul coronoavirozelor, infecţii virusale la care poarta
imunitar, care trece în consecinţă la un grad ceva mai ridicat de intrare în organism este mucoasa căilor respiratorii
de reactivitate faţă de orice agresiune infecţioasă, dincolo superioare, puritatea aerului este încă şi mai însemnată.
de cea specifică. Ideea ranforsării reactivităţii imunitare Mucoasa nazală, bucofaringiană şi laringotraheală reprezintă
nu a fost părăsită, dimpotrivă, este indicată la anumite prima linie de apărare care asigură rezistenţa naturală faţă
categorii de bolnavi. Mergând pe această linie, Institutul de virusurile care forţează pătrunderea în organism pe cale
Cantacuzino producea, până de curând, Cantastim (nume respiratorie. Praful şi, îndeosebi, microparticulele sunt
sugestiv), după ce avusese o experienţă promiţătoare cu aliaţii acestor virusuri cărora le deschid poarta de intrare
Polidinul. Acestea aveau în compoziţie, la bază, o mixtură facilitându-le asaltul morbid. Poluarea aerului induce cancer
de antigene provenite de la o serie de germeni patogeni. şi boli respiratorii inflamatorii, dar s-a dovedit şi o relaţie
Orice mare epidemie selectează indivizii rezistenţi. În clară cu bolile cardiovasculare. Ploile purifică atmosfera,
cursul recentei epidemii de gripă aviară, care trecea şi la îndepărtează praful, în timp ce seceta prelungită din acest an
om, au fost sacrificate masiv tocmai păsările de curte care creşte gradul de poluare. Îndeosebi în Bucureşti se adaugă
se dovediseră rezistente. Dar exact aceste păsări care s-au iniţiativa dezastruoasă a edililor de a distruge coroana
dovedit rezistente faţă de viroza aviară trebuiau păstrate şi copacilor , ceea ce reduce enorm suprafaţa totală a frunzelor,
înmulţite spre a preveni o viitoare epidemie. Țăranii care cea care contează pentru calitatea aerului. Sacrificaarea
au pus la garniţă carnea curcanilor sacrificaţi au procedat parcurilor, desfiinţarea oricăror spaţii verzi spre a face loc
foarte bine, deoarece temperatura ridicată omoară virusul unor construcţii care, în cele mai multe cazuri, afectează şi
instantaneu, iar carnea poate fi consumată fără grijă. estetica urbei, ar trebui stopată imediat. Aerul poluat la un
Dar, să cantonăm discuţia la rezistenţa omului nivel intolerabil în capitală a angajat deja sancţiuni din partea
confruntat cu virusul agresiv. Uniunii (Comisiei) Europene, care îşi protejează cetăţenii
În istorie, numeroase bătălii au fost câştigate nu prin faţă de indiferenţa şi abuzurile administraţiei. Se impune o
iscusinţa militară a comandanţilor, ci datorită epidemiilor campanie de înverzire a marilor noastre oraşe, mai cu seamă
care au decimat tabăra adversă. Bătălia de la Gallipoli, unde a capitalei. Modificarea conceptului urbanistic ţine, desigur,
britanicii debarcaseră şi formaseră un cap de pod la ordinul în cea mai mare măsură, de cei care au ajuns în fruntea
lui Winston Churchill, a fost câştigată de o mână de oameni Vor trece şi zilele de 1 şi 2 mai, când restricţiile sunt autorităţilor administrative. Mai mult spirit European şi mai
conduşi de Mustafa Kemal Ataturk, deoarece dizenteria i-a perfect justificate. Ieşirea în aer liber, plimbările, sunt puţin balcanism bazat pe interese meschine!
făcut aproape incapabili de luptă pe englezii care au reusit, aducătoare de vigoare şi sănătate, de rezistenţă sporită. Alimentaţia este strâns legată de rezistenţa
în final, să se evacueze pe mare, scăpând cu faţa curată, dar Medicii ştiu foarte bine acest lucru. Este motivul pentru organismului faţă de îmbolnăviri, lucru bine cunoscut de
numai cu faţa. Diareea era atât de puternică şi imperativă care în Germania sunt încurajate familiile care ies împreună altfel. Consumul ridicat de fructe, zarzavaturi şi legume
încât mulţi soldaţi îşi descususeră pantalonii în dreptul şi fac lungi plimbări în aer liber, evitând însă contactul cu cultivate cu cât mai puţine substanţe chimice creşte şi
şezutului spre a se putea uşura mai degrabă. Greu să mai şi alte grupuri. Medicii infecţionişti din New York, focarul rezistenţa antiinfecţioasă. Atragem atenţia asupra cătinii,
lupte, altfel, turcii ar fi fost anihilaţi fără mare dificultate de maxim, care lucrează 12 ore din 24, spre a evita sindromul de o valoare deosebită inclusiv sub aspectul potenţării
o armată bine înzestrată şi disciplinată şi antrenată. de epuizare, atunci când li se acordă un răgaz, practică rezistenţei imunitare.
Victoria de la Trafalgar este atribuită lui Nelson, dar activităţi sportive în aer liber. Fotografiile alăturate, Este cunoscut faptul că mortalitatea din COVID19, poate
doctorlui James ar trebui să-i revină gloria.El a decis aparţinând unor medici de origine română care luptă la mai mult decât în cazul altor boli infecţioase, este amplificată
soarta acestei bătălii navale, deoarece a ordonat ca fiecare N.Y. în prima linie, sunt ilustrative. Sporturile nautice aduc de comorbidităţi. Toate bolile cronice, dar îndeosebi cancerul,
om din marea flotă de război să primească zilnic câte o beneficii pentru sănătate mai mult decât altele, deoarece diabetul, hipertensiunea arterială, bolile cardiace şi insuficienţa
lămâie spre a evita scorbutul care-i decima pe adversarii chiar şi simpla contemplare a unei întinderi de apă aduce renală măresc în grad ridicat riscul de deces. Calitatea actului
francezi care aveau o rezistenţă prăbuşită din cauza lipsei echilibru sufletesc. Anxietatea, depresia, teama de un viitor medical şi îndeosebi a reţelei ambulatorii, atât de neglijată în
vitaminei C. incert sunt reprimate de o plimbare pe malul mării sau al prezent, are aici cea mai mare importanţă, toate aceste boli
Rezistenţa în faţa acestei specii noi de coronavirus este unui lac. Bucureştiul este capitala cea mai lipsită de facilităţi putând fi prevenite, ameliorate sau ţinute sub control.
extrem de importantă. La copii şi la oamenii tineri boala sub acest aspect din toată Europa şi poate chiar din lume, Un om activ, care munceşte cu plăcere şi interes, care
este în majoritatea cazurilor inaparentă sau îmbracă forme cu rare excepţii, capitala Tibetului de pildă. Este ruşinos, apreciază valoarea lucrului pe care l-a făcut bine, este mai
uşoare, în timp ce la vârstnici manifestările sunt adesea deoarece chiar în vecinătate, şoseaua spre Alexandria sănătos decât cel care lâncezeşte. Şomajul este o formă de
severe antrenând şi o mortalitate net mai ridicată. Această trece pe lângă un imens lac, format graţie unui mare baraj imperfecţiune socială, dar în plan individual predispune
diferenţă în funcţie de vârstă este cu mult mai exprimată construit la indicaţiile lui Nicolae Ceauşescu, odată cu mai la îmbolnăvire. Lipsa de cultură se comportă, sub anumite
în cazul COVID19 decât în orice altă boală infecţioasă. înainte proiectatul canal Dunăre-Bucureşti care, realizat aspecte, asemănător.
Streptococul hemolitic provoacă reumatismul pe jumătate, ar merita reluat. În jurul acestui lac ar putea Se impune să fim conştienţi, solidari şi participanţi
articular acut, boală care afectează copiii şi tinerii, practic fi amplasate o multitudine de baze nautice, alături de alte activi în lupta cu această pandemie.
inexistentă după vârsta de 20-25 de ani. zone de agrement, o investiţie pentru sănătate de mare @ CORNElIu ZEANă
5
Cronica Timpului 64cs5.indd 5 10.05.2020 19:46:06