Page 22 - 9 PLUS Mai 2022
P. 22

asta,  am  început  orele  online.  Pe  parcursul   a fost jucată de o actriță frumoasă, tânără, care

            școlii  nu  am  reușit  să  mă  concentrez,         a reușit să mă cucerească încă din prima clipă
            simțindu-mă  la  fel  de  posomorâtă  ca  la        în  care  a  urcat  pe  scenă.  Aceasta  era  înaltă,

            începutul zilei.                                    avea  părul  de  culoare  castanie  prins  într-o

                   După  terminarea  orelor,  am  decis  să     coadă joasă și purta pe cap o pălărie asortată
            urmăresc o piesă de teatru. În aceast domeniu       cu întreaga ei ținută. Costumul ei era alcătuit

            nu sunt  foarte documentată, așa  că  am  decis     dintr-o  rochie  delicată,  galbenă  cu  buline
            să  caut  câteva  sugestii  pe  internet.  Căutarea   negre și un sacou negru, cu un guler asemenea

            mea  s-a  sfârșit  repede,  hotărâdu-mă  să         rochiei, galben cu buline negre. Încălțămintea
            urmăresc piesa de teatru Take, Ianke și Cadâr       consta într-o  pereche de pantofi negri cu toc,

            de Victor Ion Popa.                                 gingași  și  modești.  Personalitatea  Anei  m-a

                   Am  ales  această  piesă  de  teatru         impresionat, i-am lăudat deciziile și acțiunile,
            deoarece este o comedie, numai bună pentru          pot afirma că m-am regăsit  în acest personaj.

            a-mi ridica moralul.                                Finalul  piesei  de  teatru  a  fost  superb,  pe
                   Nu  am  avut  posibilitatea  să  urmăresc    gustul meu, perfect pentru o comedie.

            piesa la un teatru fizic, așa că am vizionat-o             Atât  pentru  astăzi,  jurnalule.  Sper  să
            de acasă, pe laptop.                                nerevedem  mâine  cu  noi  întâmplări.  Pe  data

                   Pot  să  spun  că  această  piesă  nu  mi-a   viitoare!

            provocat doar sentimente plăcute, ci și emoții
            negative.  Am  fost  uimită  de  deciziile  unor    O toamnă legendară

            personaje  și  le-am  criticat  pentru  hotărârile

            lor.  Cadâr  m-a  făcut  să  râd  incontrolabil                           Mihalcea Iulia Ștefania,
            datorită  felului  în  care  vorbea.  Felul  în  care                  Prof. Ghiță Elena Camelia

            trei  oameni  diferiți  locuiesc  atât  de  aproape
            unul  de  altul,  își  împart  mâncarea,  își              În    adâncul    toamnei    roditoare,

            împărtășesc  sentimentele  și  se  ajută  reciproc   melancolia mătura praful de pe străzile pustii.
            m-a surprins  plăcut.  Dragostea dintre Ana și      Frunzele rumenite la cuptor îmi țineau calea,

            Ionel m-a înduioșat profund. Mi-a plăcut tare       iar  copacii  agitați  se  aplecau  cu  crengile

            mult de Ana, fiica lui Ianke. De fapt, Ana este     răsfirate  în  fața  mea,  făcându-mi  intrarea  în
            chiar  personajul  meu  preferat.  În  varianta     lumea decolorată.

            piesei de teatru pe care am urmărit-o eu, Ana










                                                                                                          22
   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26   27