Page 24 - 9 PLUS Mai 2022
P. 24
Viața - un miracol divin
Taifas Elena Claudia,
Prof. Ghiță Elena Camelia
Simbolul vieții este colierul cerului ale
cărui aripi îl înalță dincolo de norii argintii,
curcubeul.
Din clipa în care un copil își deschide
În a doua etapă, când copilul devine un
mărgelele luminoase spre aurul cerului,
adult respectat, remarcabil și propriul lider,
răsăritul soarelui, dar și spre lună, o corabie
dezvoltă aptitudini și-și păstrează speranța
cu vise, ce domnește în împărăția divină,
într-o cutiuță pentru mai târziu, dar și prima
zânele îi culeg de la capătul curcubeului, un
petală a trifoiului - copilăria, în adâncul
trifoi ale cărui frunze semnifică cele trei etape
profund al sufletului.
deosebite ale vieții : copilăria – diamantul
Tot în aceasta perioada a cunoașterii, ne
sublim, tinerețea – iubirea și bătrânețea –
pictăm orizontul cu talent si pasiune,
înțelepciunea.
dedicându-ne astfel viața creării unei
În copilărie, sufletul, giuvaierul etern,
capodopere în lumea ce așteaptă un călător
împodobește întregul tărâm cu jocuri și
care să considere imposibilul o dovada a
nenumărate tablouri în nuanțe calde, cu
posibilității.
dragoste, fericire și parfum de nufăr, un
Astfel, cu speranță, stăruință și dedicare,
simbol valoros atât al copilăriei, cât și al
devenim regina din șah, intram în cetatea
renașterii.
succesului, fastuos asemenea Calului Troian
Visează la magie, la perfecțiune, fără să
și ajungem cele mai bune versiuni ale noastre,
conștientizeze în nevinovația sa că peste ani
zburând ca o pasăre prin buclele vieții a cărei
va negocia cu clepsidra timpului pentru câteva
colivie nu-i poate pune capăt curajului, ca și
clipe din minunata și fantastica perioada a
cum mâine nu există, iar întoarcerea este prea
copilăriei.
departe.
Ultima frunză a trifoiului nobil o
reprezintă senectutea, un izvor de
24