Page 15 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 07

În colțurile tăcute ale gândului, unde stelele ideilor pâlpâie și
înfloresc,
Păstrez o credință, o mantră sacră șoptită vânturilor destinului:
Mintea liberă, exploratoare, a individului, un tezaur dincolo de
măsurile pământești,
Un far în labirintul existenței, iluminând căi neexplorate și vise
necunoscute.
Aceasta este credința mea, flacăra care aprinde crucea
neobosită a spiritului meu,
Să pledez pentru călătoria neîncătușată a minții, să apăr
dreptul ei de a rătăci,
Să îmbrățișez direcțiile infinite pe care le poate alege,
neîmblânzite, nelegate de lanțurile societății.
Căci în fiecare suflet se află un univers așteptând să fie
descoperit, o constelație de povești nespuse.
Totuși, port o povară, o misiune gravată în fibra ființei mele,
Să mă ridic împotriva umbrelor care caută să eclipseze această
lumină sacră,
Împotriva oricărei ideologii, credințe sau puteri care
îndrăznește să lege sau să frângă spiritul individului.
Căci în analele istoriei, adevărul întotdeauna se ridică,
invincibil, precum zorii după cea mai întunecată noapte.
Și astfel văd, privind prin ferestrele conștiinței,
O lume devorându-se pe sine într-o frenezie a autodistrugerii, o
cacofonie a potențialului pierdut.
Disecăm existența umană, dezvăluind paradoxul propriei
noastre creații,
O abundență de frumusețe și disperare, creație și ruină,
împletite într-un dans al haosului.
Privește dincolo de fereastra ta și martor fi la nebunia ce nu ar
trebui să fie,
O lume frumoasă ținută ostatică de capriciile câtorva, aruncând
umbre pe potențialul multora.
E aproape prea târziu, timpul nostru alunecând printre
degetele destinului,

14