Page 21 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 10

Ah, Poet, Poet, de-aș putea deveni
O musculiță magică, să pătrund în mintea și sufletul tău,
Să fac lumină în haosul gândurilor și sentimentelor
Ce-mi răvășesc și mie sinele,
Rătăcim bezmetici unul spre altul,
Dar nu ne găsim, nu ne întâlnim, nu ne atingem senin
Să ne lipim unul de altul și să rămânem așa, nelipsiți, neclintiți.
Te-aș iubi ca pe un vis, ca pe o poveste îngemănată,
În care sufletele să se împletească, să se contopească,
Să se împărtășească din dulcea cupă a iubirii,
Dar ficțiunea-mi este spulberată de bărbatul frământat
De dorințe carnale, pe care se străduiește să le trezească în
mine,
Acționând asupra minții mele ca picătura chinezească.
Nu-i nevoie, căci în pat El este stăpânul,
Deținătorul instrumentului ce aduce atâta plăcere,
Încât trupul femeii se abandonează de la sine,
Simțurile-i răscolite, și când cel mai slab bărbat devine
Cel mai puternic și manipulator stăpân.
Nimic mai simplu. Poți fi iubit și așa,
Și altminteri, sau amândouă la un loc,
Numai să nu le amesteci, pentru că fiecare
Își are rostul ei și locul ei,
Trebuie să se susțină, nu să se elimine.
De ce-ți e frică?
Sorbind melancolia împletită în poeme,
Gândurile noastre, fluvii cuminți sub clar de lună,
Se întâlnesc și se depănă, se împărtășesc, se sprijină,
Ah, Poet, Poet, învăluit în imortalitate,
Sufletele noastre călătoresc ca două aripioare de vise,
Timpul ne leagă, ne desface, ne îngemănează
În farmece nedeslușite, în lumină și-noapte uitată.

20