Page 25 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 12

În tărâmul nopții din mintea mea, unde lumina lunii picură ca
ceara,
mă pierd printre amintirile vechi, învăluite în ceață,
dansând la marginea unui abis, să nu te apropii prea mult de
mine,
căci inima mea este un labirint plin de spini și vise neîmplinite,
privește-mă dincolo de fericirea iluzorie, uită-mi chipul ce
promite alinare.
Vânturile melancoliei suflă prin crăpăturile sufletului meu,
iar fiecare răsuflare este un murmur al durerii tăcute,
ca frunzele de toamnă ce se degradează sub pașii timpului,
nu te apleca să-mi aduni bucățile risipite,
lasă-mă să rămân printre valuri, acolo unde cuvintele sunt
nespuse,
în urzeala metaforelor ascunse, în dantelăria nopții.
Fă un lucru, te rog, nu căuta în mine lumina pe care o pierzi în
zori,
nu găsi în rănile mele vindecarea de care nu ai nevoie,
iubirea mea este o furtună ce răstoarnă cele mai vechi amintiri,
privește-mi inima ca o oază iluzorie în deșertul eternului
interior.
Fă un lucru, te rog, păstrează-ți visele să zboare independent de
mine,
lasă-ți aripile să-ți poarte dorințele în cerurile voastre,
ale mele sunt frânte, zdrobite de greutatea trecutului,
nu te lăsa ademenit de farmecul arderilor mele efemere,
căci eu sunt steaua căzătoare ce se stinge în abis.
Fă un lucru, te rog, găsește dansul tău în lumina de dimineață,
nu te încrucișa cu umbrele mele de disperare,
căci iubirea de sine este farul ce trebuie să te călăuzească,
iubește-te pe tine, nu te îndrăgosti de umbra mea.
Așadar, în întunericul ce ne desparte,
privește spre lumina pierdută a sufletului tău,
lasă-mi tăcerea să rămână necuvântată în visul tău,
și caută speranța ce te aduce mai aproape de tine însuți—

24