Page 35 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 266

Șșt, lumea nu va cunoaște niciodată misterul ascuns în
tăceri,
Pene de pasăre de hârtie, plutind ca spectrele viselor
nemărturisite,
Din inima mea, risipindu-se ca pulbere de stele pe aripi de
înger,
Granule de vis purtate de infinit, suspendate în universul
unui gând nebănuit.
Nici briza roșiatică a toamnei, ce mângâie frunzele ca un
sol al umbrelor sacre,
Cum ploaia melancolică ne îmbracă sufletele în mantii de
dor nesfârșit,
Cupe de visuri și de dorințe, risipindu-se ca petale în
oceanul destinului,
Cum eu, ca un vânt rătăcitor, mă pierd printre frunzele ce
cad ca morminte visătoare.
Și nici un astru pe bolta de opal, nu va ști vreodată cum mă
fură privirea sa,
Cum mă cuprinde în orbitorul său albastru, ca un val ce
izbește malul singurătății,
În catifea rece și dureroasă, ce îmi atinge inima ca o
mângâiere de umbră,
În măști de argint opulent, ce-și joacă rolurile în teatrul
nopții.
Cum inima mi-am pierdut, pe un tărâm nedescoperit,
ascuns sub pătura cosmică,
34