Page 136 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Pe măsură ce timpul își urmează cursul, inevitabil ca
râurile ce sculptează munții,
Începem să vedem iubirea adevărată ca pe o stea tăcută ce
strălucește neîntrerupt,
O lumină constantă în vastitatea cosmosului interior,
misterios și fără margini.
În această călătorie a descoperirii de sine, durerea devine
mentor,
Șlefuind colțurile ascuțite ale iluziilor, revelând esența pură
a iubirii.
Și când, în cele din urmă, întâlnim acea iubire ce pare
desprinsă din țesătura visului,
Recunoaștem în ochii celui drag un univers întreg, complex
și simplu deopotrivă,
Ne regăsim în privirea sa, de parcă ne-am fi cunoscut
înainte de începutul veacurilor,
Și misterul se dezvăluie treptat, ca o floare desfăcându-și
petalele sub razele lunii.
Durează, precum eternitatea în sine, un far ce ne călăuzește
spre infinit.
Sub cerurile întunecate, unde visele își murmură secretele,
Învățăm să dansăm în ritmul inimii, fiecare pas o meditație
asupra prezentului,
Fiecare respirație un legământ cu timpul, căci în această
iubire găsim alinare,
Înțelegând că misterul nu este doar un cuvânt, ci o stare de
a fi,
Un acord cosmic ce ne leagă de stele, de abisuri și de
luminile neștiute ale vieții.
Pe drumul prăfuit al amintirilor, mă simt ghidat de o
putere nevăzută,

135