Page 139 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 95

Te iubesc așa cum sunt iubite anumite lucruri întunecate,
în secret, între umbră și suflet.
În adâncul nopții, când vălul întunericului acoperă lumea
ca o mantie regală,
În tăcerea misterioasă a universului, plutesc prin oceanul
neliniștit al gândurilor mele,
Unde umbrele își țes poveștile de dor, și între ele, te găsesc
pe tine, o lumină ascunsă.
Te iubesc așa cum sunt iubite tainele nopții, în dansul
spectrelor și al visurilor,
În intimitatea în care inima își găsește glasul doar între
șoaptele lunii și cântecul stelelor.
Fiecare respirație a ta devine un vers al unei incantații
sacre,
Un cântec al stelelor căzătoare ce îmbrățișează infinitul cu
strălucirea lor efemeră,
În tăcerea aproape palpabilă, îți simt fiecare bătaie de
inimă, o reverberație a eternității.
Te iubesc în ascunzișurile inimii, ca un secret șoptit doar
între umbra dorințelor și sufletul meu,
Între visările ascunse și întunericul binecuvântat, unde
magia prinde contur.
În labirintul conștiinței mele, gândurile se întrepătrund ca
vițele pe zidurile unei fortărețe sacre,
Fiecare ramură o dâră de vis și dorință, îmbibată în lumina
fantomatică a lunii,
În constelațiile invizibile de pe cerul inimii mele, te regăsesc
mereu,
Unde iubirea noastră se înalță din misterul tainic al
umbrelor și al luminii.

138