Page 143 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 96

Aceste războaie nu ne învață nimic, nici măcar cum să ne
cucerim temerile.
Suntem încă oamenii peșterilor.
Oameni ai peșterilor democratici, poate, dar asta aduce
puțină mângâiere.
Lupta noastră este să ieșim din peșteră.
Dacă am face cel mai mic efort în acea direcție, am inspira
întreaga lume.
Suntem suflete rătăcite în labirinturi de piatră, umbre
dansând pe pereții reci ai vremii,
Flăcări agonizând în izvorul adânc al unui trecut uitat,
Unde focul își picură lacrima de lumină peste contururile
speranței.
Războaiele noastre sunt doar ecouri ale unor fantasme,
lupte inutile împotriva umbrelor din inima noastră,
Suntem oameni ai peșterilor, dar eticheta de „democratici”
nu ne alină suferința.
Lucrăm sub mantia stelelor contemplative, căutând
deschiderea care ne va duce dincolo.
Noaptea este o tapiserie nescrisă de frică și aspirație,
Stelele sunt cristale aruncate pe cer, martorii tăcuți ai
istoriei noastre,
Șoaptele vântului poartă cu ele cântecele războaielor antice,
șoapte de sânge și speranță pierdută.
Sufletele noastre sunt fluturi prinși într-un cocon de piatră,
Visând la momentul când vom rupe firul și ne vom înălța în
albastrul infinit,
Unde frica e doar un suvenir și curajul devine farul nostru.
Îmi amintesc nopțile în care conștiința-mi era prizoniera
rezonanței obscure,

142