Page 131 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 93

Tot ce a uitat omul strigă după ajutor în vis.
În adâncurile nopții, unde întunericul își întinde aripile ca o
mantie de catifea,
Plutesc prin oceanul neliniștit al gândurilor mele, unde
umbrele își țes poveștile de dor,
Pe tărâmurile ascunse ale subconștientului, unde lumina
stelelor tremură ca niște lumânări în vânt.
Fiecare vis al nopții e un cânt de sirenă, chemând din
străfundurile uitării,
O lume unde fiecare ecou de memorie devine o flamă palidă
ce lumină catifelată răspândește.
Tot ce a uitat omul strigă după ajutor în vis,
Ca niște spirite rătăcite ce caută o cale de întoarcere acasă,
prin ceața epocilor apuse.
În palatul visurilor, unde fiecare gând devine o oglindă
vrăjită,
Perdelele de fum se ridică, dezvăluind spectrul amintirilor
ce plâng ca niște copile pierdute.
Ceasurile se răsucesc în ritmuri necunoscute, înfășurând
timpul în spirale de melancolie,
Fiecare amintire uitată, o perlă strălucind sub apele tăcute
ale visului,
Fiecare dorință trecută, o stea căzătoare ce lasă în urmă
dâre de lumină pe cerul nopții.
Tot ce a uitat omul strigă după ajutor în vis,
Ca strigătul unor sirene din adâncul mării de uitare,
Încercând să atragă atenția sufletului adormit, chemându-l
înapoi în labirintul inimii.
Printre colțurile ascunse ale minții, unde lumina pătrunde
doar prin crăpăturile întunericului,

130