Page 127 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 93

A te trezi înseamnă a realiza nimicnicia proprie, adică a
realiza neajutorarea completă și absolută...
Atâta timp cât un om nu este îngrozit de sine, nu știe nimic
despre sine.
Prin labirintul minții mele, unde umbrele gândurilor își
îngână șoaptele secrete,
Plutesc pe valurile melancoliei, într-un ocean vast de
neputință și uitare.
Fiecare pas, o reverberare a propriilor închideri, fiecare
respirație, un ecou al mașinii metafizice
Ce își trăiește viața într-o rețea de angrenaje invizibile,
nerealizate până la adevărata trezire.
În adâncul meu, realizez că sunt un mecanism complex, o
orologie înfiptă în mările timpului,
Fiecare emoție, un angrenaj de materiale interioare, fiecare
gând, o rotiță ce se învârte nesfârșit.
Mereu prins în straturi și straturi de iluzii, dansând pe fire
de marionete invizibile,
Necunoscându-mi adevărata esență până ce nu mă
prăbușesc în abisul propriei mele umanități.
Acolo, în întunericul dinlăuntru, se dezvăluie adevărata
natură a sufletului,
Un cer acoperit de nori grei de neputință, unde fiecare
fulger este o revelație dureroasă,
Fiecare picătură de ploaie, o lacrimă căzută din cerurile
conștiinței, rostogolindu-se pe tâmplele timpului.
Realizez atunci nemărginirea propriei mecanicități, sunt un
ceasornic rătăcit în văile eternității,
Un păpușar fără sfori, un actor pierdut în propriul rol,
incapabil să iasă din scenă.

126