Page 8 - DINCOLO DE REAL
P. 8
DINCOLO DE REAL – vol. 2-
Nu poți opri ascunderea, într-un dans nesfârșit de hula-
hoop,
Ai ideea că nu trebuie să spui nimănui, că ai terminat cu
acest chin,
Dar carnea ta este prea puternică, aluneci din nou în
greșeală,
Te rogi la Dumnezeu și închei cu un sincer "Amin",
Sperând că Domnul va vindeca inima ta ascunsă, rănită,
Ești prea încăpățânat, totul se destramă din nou într-un
vârtej de disperare.
În fluxul de conștiință, mă pierd printre gânduri și umbre,
Izolarea ustură ca o rană deschisă pe sufletul meu solitar,
Fiecare rezistență este o baricadă de oțel între mine și
lumina adevărului,
Tot ce am făcut până acum mă împovărează, mă trage în
jos,
Separația dintre mine și cei apropiați devine un vast ocean
de tăcere,
Mă găsesc închistat în propriile mele ziduri pe care singur
le-am construit.
În valsul amăgirii, mă caut pe mine însumi în sclipirile
fugarilor clipe,
Dar tot ce găsesc sunt reflexii ale unei neputințe infinite,
Între zidurile singurătății, mă regăsesc și mă pierd din nou,
Un poet de umbre, un dansator de vise moarte,
Izolarea mă înghite, iar speranța devine un ecou al unui
trecut uitat.
În miezul profunzimii acestui labirint al minții,
Îmi port sufletul ca pe o povară grea, ca pe o mantie de
plumb,
În căutarea unui miracol ce nu mai vine, într-un univers de
iluzii spulberate,
7