Page 11 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 53

În adâncimea nopții, unde stelele strălucesc ca lacrimi pe
cerul infinit,
Există suflete ce luptă pentru pace, cele mai iluzionate
dintre toate,
Căci pacea nu va veni până când uciderea nu va fi smulsă
din minți și inimi,
Uciderea este vârful unei piramide largi, clădită pe temelia
sinelui însuși.
În taina conștiinței noastre, freamătă umbre ale unui
adevăr dureros,
Tot ce-am clădit cu trudă va trebui să se dărâme, să se
prăbușească,
Pentru ca omul să înceapă să trăiască cu adevărat ca om,
Până acum a fost o fiară bolnavă, chiar și zeitatea sa
miroase a putregai.
Stăpân peste multe lumi, dar sclav în propria sa existență,
Ceea ce guvernează lumea este inima, nu mintea, întru
fiecare tărâm,
În fiecare cucerire, moartea își câștigă tributul, o lume fără
alinare,
Ne-am întors spatele spre singurul tărâm unde libertatea
zace ascunsă.
Fluxul gândurilor curge ca un râu melancolic prin timpuri
uitate,
Luptăm să păstrăm o pace iluzorie pe ruinele urmelor de
sânge,
Dar pacea adevărată începe cu eliminarea dorinței de a
domina,
În adâncul inimilor noastre mustrăm trecuturile violente.

10