Page 123 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 195

Sub pânza nopții, unde flăcările dansează ca spirite
străvechi,
Și norii plutesc ca visuri eterice pe cerul plin de mister,
Privește adânc în foc, învăluit de umbrele tainice,
Și când vocile interioare încep a șopti, cedează-le, fără
frică.
Ca o flacără cerească ce arde sub ochiul lunii magice,
Dorințele tale tresar, iar sufletul tău ascultă chemarea
ancestrală,
Nu te întreba dacă acestea mulțumesc zeii ascunși în stele,
Căci în acea ezitare, sufletul tău se va prăbuși ca un templu
năruit.
În clarul focului sacru, se răsfrânge esența ta profundă,
Vocile interioare, ca șoapte din alt tărâm, îți dezvăluie
adevărul,
Nu te lăsa pradă îndoielilor impunătoare, nu da înapoi în
fața umbrelor,
Pentru că doar prin această abandonare, îți regăsești sinele
divin.
Norii plutesc, veșnic schimbători, ca spiritele visătoare ale
cerului,
În ei se conturează tărâmuri necunoscute și vise uitate,
Dar flăcările sufletului tău, stabile și mistice, oferă
răspunsuri,
Vocile interioare sunt călăuze prin labirintul adevărului
cosmic al ființei tale.
122