Page 131 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 199

Sub mantia nopții, unde stelele torc fire de lumină veche,
Sufletul meu plutește prin labirintul gândurilor neînserate,
Căci dacă nu-ți exprimi ideile tale originare, dacă nu asculți
chemarea ființei tale,
Îți vei trăda propria esență, vei deveni o umbră fără ecou în
vastitatea eternității.
Ca o floare mistică ce nu își deschide petalele sub ploaia
stelelor,
Astfel este sufletul lipsit de glas, care își reprimă șoaptele
tainice.
Sub clarul vrăjit de lună, îmi sculptez gândurile în piatră
de vis,
Fiecare emoție, fiecare dorință, o stea căzută în adâncurile
inimii mele.
În fundul adâncurilor mele, unde dorințele își murmură
vrăjile,
Îmi simt chemarea ideilor neîmplinite, a viselor neîntinate,
Un univers întreg așteaptă să fie descoperit în mine,
Ca o hartă cosmică plină de comori ascunse și mistere
ancestrale.
Dacă nu dau glas sufletului, las tăcerea să mă înghită,
Și mă pierd în mulțimea anonimă, o față necunoscută sub
voaluri de umbră,
Fiecare vis nespus, fiecare gând neexprimat devine
Noduri de melancolie, împletite în lanțurile uitării eterne.
Pe valurile nopții, îmi las gândurile să navigheze,
130